Cauta

Papa Francisc pune la cale viitorul Bisericii Catolice

Papa Francisc pune la cale viitorul Bisericii Catolice - Ziarul National

Papa Francisc a lansat duminică un proces consultativ la nivel mondial, cu durata de doi ani, care ar putea schimba modul în care Biserica Romano-Catolică ia decizii –  şi își va  lăsa amprenta dincolo de  încheierea pontificatului său.

Susținătorii văd inițiativa numită „Pentru o biserică sinodală: comuniune, participare și misiune” ca o oportunitate de a schimba dinamica de putere a Bisericii și de a da o voce mai puernică catolicilor laici, inclusiv femeilor şi persoanelor aflate la marginea societăţii.

Conservatorii susţin că procesul în trei etape este o risipă de timp, cu riscul de a amenința structura ierarhică a celor 1,3 miliarde de membri ai Bisericii şi, pe termen lung, ar putea dilua doctrina tradiţională.

“Catolicii ar trebui să fie deschişi cu privire la acest proces.
Suntem pregătiţi pentru aventura acestui drum? Sau suntem înfricoşaţi de cele necunoscute, preferând să ne refugiem în scuzele obişnuite „Nu foloseşte la nimic” sau „Aşa s-a procedat mereu”? Să nu pierdem ocaziile de har ale întâlnirii, ascultării reciproce şi discernământului”,  a susţinut Suveranul Pontif în cadrul unei liturghii celebrate în bazilica San Pietro de la Vatican, la care au participat 3000 de persoane.

Potrivit Reuters, catolicii din parohiile şi diocezele din întreaga lume vor discuta diferite aspecte, precum deschiderea Bisericii la problemele tinerilor, femeilor, minorităţilor şi ale persoanelor de la marginea societăţii.

Totodată, se va dezbate modul de identificare a stereotipurilor şi a prejudecăţilor în comunităţile lor locale şi ce fel de Biserică cred ei că îşi doreşte Dumnezeu în lumea din prezent.

În urma discuţiilor la nivel naţional şi continental, episcopii se vor întâlni la Vatican pentru o lună, în 2023. Ei vor pregăti un document, apoi papa va redacta o exortaţie apostolică în care îşi va exprima părerile sale, sugestiile şi posibil instrucţiunile cu privire la diverse subiecte.

Ultimele stiri

  • Autoritățile locale, obligate să dea banii de investiții înapoi. Ministerul Dezvoltării susține că sunt nereguli
  • Criza apei din Prahova: omul lui Buzoianu la Apele Române umblă prin instanțe după sporuri
  • Sondaj INSCOP, cu trei zile înainte de alegeri. Cine conduce în cursa pentru Primăria Capitalei!
  • Planul Europei de a sparge dominația Chinei asupra pământurilor rare începe la porțile Rusiei
  • Încheierea războiului Rusia-Ucraina, negociată de intermediari și oportuniști
  • Călătorie cu „musafiri” neașteptați! Gândaci filmați în trenul spre aeroportul Otopeni! „Nu sunt rari, da-s mari!”
  • Putin e fericit. Cu un asemenea guvern de pufuleți isterici, România îi e o țară prietenă
  • Avertismentul experților! Cu cât ar putea crește factura la gaze în 2026, din primăvară, când expiră plafonarea prețurilor
  • Alertă medicală pentru pacienții cu diabet: Senzori de glicemie retraşi de pe piață, în 17 țări, după raportarea mai multor decese
  • Anunț de presă Maricel TOFAN
  • Exit mobile version