AcasăDIVERSEOrașul cu un singur Moș Crăciun

Orașul cu un singur Moș Crăciun

Orașul Vechi al Ierusalimului are o duzină de comunități creștine, însă doar un singur Moș Crăciun „oficial”: un jucător de baschet palestinian.

În fiecare an, în decembrie, balul începe din nou. Orașul Vechi al Ierusalimului, inima vibrantă a monoteismelor, cu Esplanada Moscheilor, Zidul Plângerii și Biserica Sfântului Mormânt, începe să strălucească de luminile verzi și roșii ale Crăciunului sub privirile uimite ale turiștilor și ale plimbăreților.

Moș Crăciun nu pretinde că vine de la Polul Nord, ci de aici. Numele lui este Issa Kassissieh, un bărbat înalt de peste 1,90 metri, atracția  copiilor și familiilor care stau la coadă pentru a-l vedea. Lansează sezonul festiv intrând în Orașul Vechi pe o cămilă, în loc de reni.

„Avem mai multe religii în Ierusalim. Există musulmani, creștini, evrei. Și oameni din toate mediile religioase vin să mă viziteze în casa mea”, spune Issa, în vârstă de 38 de ani și fost căpitan al echipei palestiniene de baschet. A participat la Santa School din Denver, Colorado, și a transformat parterul locuinței familiei sale – construită în urmă cu 700 sute de ani în cartierul creștin –  în casa lui Moș Crăciun. Și oferă tradiționalul vin fiert cu mirodenii.

Issa Kassissieh este „singurul” Moș Crăciun din Israel și din Ierusalim care a obținut acest certificat oficial, a confirmat pentru AFP ministerul turismului din Israel, țară ce a anexat Ierusalimul de Est, inclusiv Orașul Vechi, în urma Războiului de Șase Zile din 1967.

„Este cu totul special să aduci un mesaj de pace și dragoste la Ierusalim. Când va fi pace în Ierusalim, va fi pace în lume”, crede acest Moș Crăciun care evită “problemele politice”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
251 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger