Compania elveţiană AC Immune, care dezvoltă în prezent un medicament împotriva Alzheimer, se aşteaptă ca numărul familiilor afectate de această maladie neurogenerativă să crească de aproape trei ori până în 2050 şi să ajungă la 150 de milioane.
“Această boală incurabilă, ale cărei origini nu sunt cunoscute, reprezintă o pandemie lentă care se îndreaptă către omenire”, a declarat pentru revista germană Wirtschaftswoche CEO-ul AC Immune, Andrea Pfeifer. Alzheimer afectează 55 de milioane de familii la nivel mondial.
Immune şi-a asigurat o investiţie de mai multe milioane de euro de la principalii finanţatori ai companiei germane BioNTech, care a dezvoltat un vaccin anti-Covid, în timp ce testează şi un posibil vaccin împotriva maladiei Parkinson.
Athos, holdingul deţinut de Andreas şi Thomas Struengmann, investitori majoritari în BioNTech, şi fondurile de investiţii MIG şi First Capital Partner deţin împreună 12% din AC Immune, în urma unui acord finalizat în urmă cu câteva săptămâni.
Athos şi MIG au participat la finanţarea BioNTech, care a dezvoltat în 2020 alături de partenerul său american Pfizer cel mai utilizat vaccin anti-COVID-19 din ţările occidentale.
AC Immune dezvoltă în prezent mai mulţi compuşi farmaceutici împotriva maladiilor Alzheimer şi Parkinson, inclusiv vaccinuri.
Potrivit unui studiu publicat în septembrie în jurnalul Science Advances, cauza evoluției bolii Alzheimer în creier o reprezintă un grup de proteine toxice care ajung în scoarța cerebrală și se acumulează de-a lungul deceniilor.
Aceste proteine provoacă moartea celulelor cerebrale, la fel ca şi o contracţie a creierului. Astfel, se ajunge mai ales la pierderea memoriei şi la incapacitatea de a îndeplini sarcinile cotidiene.
Maladia Alzheimer este clasificată în funcţie de „stadiile Braak”, iar oamenii de ştiinţă au descoperit că este nevoie de aproximativ 35 de ani pentru a trece de la stadiul 3, în care apar simptome uşoare, la stadiul 6, cel mai avansat.