Visul romantic de a deveni un “nomad digital” este aproape la fel de vechi ca și internetul însuși.
Steven K Roberts – care a străbătut SUA pe o bicicletă computerizată în urmă cu 30 de ani – a scris în 1994 despre crearea unei “Flotile Technomadice Virtuale”, pornind de la ideea că “locația fizică devine irelevantă”.
Dar abia în timpul pandemiei termenul a luat cu adevărat avânt, notează Financial Times. Criza Covid-19 a creat circumstanțele perfecte: companiile își dăduseră seama că pot avea încredere în personalul care lucrează de la distanță, iar țările dependente de turiști erau disperate după vizitatori. Dintr-o dată, părea posibil ca orice lucrător cu guler alb să muncească oriunde dorea.
Din păcate pentru romantici, acel vis de libertate s-a ciocnit cu realitatea legislației fiscale, a imigrației, a securității cibernetice și a muncii. Companiile nu au omorât nomadismul digital pentru mase, dar îl smulg într-o formă mai puțin riscantă și mai controlată. Cu alte cuvinte, nomadul digital s-a transformat în corporatist.
Firmele care doresc să își mențină angajații mulțumiți au “început să se gândească la modul în care pot introduce acest aspect în propunerea lor de valoare pentru angajați – vor să îl controleze, dar vor ca angajații lor să simtă că primesc ceva în schimb”, spune Claire Pepper de la Vialto Partners, care consiliază companiile în probleme de mobilitate globală transfrontalieră, cum ar fi imigrația, taxele, călătoriile, salarizarea și munca la distanță.
Asta înseamnă, în general, să le spui angajaților că pot lucra temporar dintr-o locație internațională, dar cu limite privind locul și durata. Cel mai frecvent interval de timp permis este de 20-30 de zile – cel mai sigur mod de a evita problemele fiscale. Atunci când Vialto a chestionat anul trecut peste 800 de companii cu privire la politicile lor privind munca la distanță, doar 7 % au sprijinit-o pentru mai mult de 60 de zile.
În majoritatea țărilor, nomazii digitali ar deveni rezidenți fiscali doar după 183 de zile, a subliniat OCDE, iar aceștia nu au de obicei voie să participe pe piața locală a muncii, ceea ce înseamnă că principala lor contribuție este doar consumul.
Gianpaolo Barozzi, director de resurse umane la Cisco, susține că “freelancerul tipic migrează în categoria nomadului digital corporativ, deoarece munca pe o perioadă scurtă de timp nu se mai poate numi nomadism”.
În plus, nomazii digitali au fost acuzați că au făcut să crească prețurile proprietăților și că gravitează în jurul cafenelelor “Instagrammable” cu WiFi rapid, în loc să se integreze pe piețele muncii.