Directorul general al gigantului farmaceutic elvețian Novartis a avertizat joi că pandemia de coronavirus se va instala „probabil” într-o fază „endemică”. Prin urmare, Big Pharma și-a reînnoit apelurile pentru finanțare din partea factorilor de decizie politică.
Și unde putea găsi un moment mai prielnic decât în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția. Fără să ofere dovezi concrete, CEO-ul Novartis, Vas Narasimhan, „crede” într-un mediu „mai mult endemic în ceea ce privește coronavirusurile și în special virusul Covid”.Narasimhan a avertizat anterior că viitoarele pandemii sunt “inevitabile”.
Ca un făcut, secretarul general al ONU, Antonio Gutteres, îi cântă acum în strună: “Nu am învățat lecțiile de sănătate publică globală ale pandemiei. Nu suntem nici pe departe pregătiți pentru pandemiile care vor urma”.
Dar Big Pharma a învățat cea mai importantă lecție: e păcat să nu profiți de o criză sanitară mondială. În 2021, marile companii din sector – Pfizer, BioNTech și Moderna – au obținut un câștig de 1.000 de dolari în fiecare secundă, în timp ce cele mai sărace țări din lume au rămas în mare parte nevaccinate.
În ciuda faptului că au primit fonduri publice de peste 8 miliarde de dolari, cele trei corporații au refuzat apelurile de a transfera de urgență tehnologia și know-how-ul în domeniul vaccinurilor către producătorii capabili din țările cu venituri mici și mijlocii prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății.
În 2022, companiile farmaceutice s-au situat în topul listei Fortune 500. Grupul Global Justice Now a declarat că aceste companii s-au îmbogățit din „profituri pandemice”, iar veniturile lor sunt mai mari decât PIB-urile unor țări.
Pentru 2023, așteptările Big Pharma ar putea fi rezumate într-un singur cuvânt: „mai mult”, potrivit analiștilor Ernst&Young. “Fuziunile și achizițiile vor semăna mai mult cu anii anteriori, cu o valoare totală a tranzacțiilor în intervalul de la 225 de miliarde de dolari până la 275 de miliarde de dolari în toate subsectoarele.”
Ca atare, giganții farmaceutici au tot interesul să înșface o felie mare din Fondurile de pregătire pentru „viitoarele pandemii”, iar „faza endemică” este o altă vacă de muls.