Dao niciodată nu acționează, dar nu există ceva asupra căruia să nu acționeze
Una dintre cele mai importante noțiunie ale filosofiei lui Lao Zi, care spune ”Dao își urmează propria natură” este, așadar – ”natura” (”a fi de la sine altfel”, nereferindu-se la lucruri naturale din afară, ci la o natură spontană, la o atitudine de conformare la Calea lumii). Lao Zi scoate în evidența faptul că toate ființele şi lucrurile au o natură, un caracter propriu, propriile reguli de funcționare – așa cum păsările zboară în văzduh, peștii înotă în apă, norii plutesc sau florile înfloresc și apoi se ofilesc. Lao Zi pune în opoziție ”naturalul” și ”artificialul” care reprezintă nimicirea primului, contrafacerea!
În acest context, filosoful vorbește despre ”non-acțiune” (wu wei), de asemenea un concept important al filosofiei sale, un mod de a proteja ”naturalul”. Pentru că, fără ”non-acțiune” nu există nici ”naturalețe”. ”Dao niciodată nu acționează, dar nu există ceva asupra căruia să nu acționeze”, ceea ce înseamnă că nu face absolut nimic și așteaptă în mod pasiv ca lucrurile să se împlinească. Atunci când Lao Zi se opune ”artificialului”, el nu neagă creativitatea activă a oamenilor, ci se opune distrugerii ritmului natural, care este o acțiune nesăbuită, ce duce la dezordine. Creativitatea pe care o încurajează Lao Zi este în armonie cu natura! Iar afirmația sa ”Cel împlinit pare să aibă lipsuri” înseamnă chiar acest lucru – cel înțelept este, aparent, neînțeles, cel înțelept este, de fapt, nepriceput. Iar ”înțelepciunea” (”nepricepută”) nu este o pricepere oarecare. Ea este mai mult decât pricepere și nu poate fi obținută prin efort, ca o pricepere oarecare. Este o ”pricepere cerească”, adică de la sine astfel.
După Lao Zi, priceperea tehnică este de fapt prostie, adică simularea priceperii, care până la urmă se va întoarce împotrivă. O astfel de pricepere reprezintă o nimicire a stării naturale și totodată o distrugere a existenței armonioase a oamenilor.
Zhuang Zi, continuatorul filosofiei lui Lao Zi, socotit, de altfel, alături de acesta, unul dintre părinţii daoismului, spunea în povestea ”lemnului neprelucrat” următoarele: un cioplitor în lemn a venit în regatul Qi și a văzut un stejar care creștea lângă templu, ca jertfă adusă zeului locului. Pomul era foarte mare, iar în jurul lui se adunau mulți oameni. Dulgherul nici nu s-a uitat la el și a mers înainte, iar ucenicul lui, observând acest lucru, l-a întrebat: ”De când vă urmez nu am văzut așa minune de copac, cum se face că dumneavoastră nu i-ați aruncat măcar o privire?”. Dulgherul a răspuns: ”E un lemn nefolositor, de aceea a ajuns să trăiască atât de mult”. Înțelepciunea acestui ”lemn nefolositor” este exact nepriceperea, non-acțiunea. El este natural și își poate păstra viața!
Petre Moraru
(material realizat în colaborare cu Institutul Confucius)
