Omenirea are o problemă tot mai mare cu deșeurile electronice, de la smartphone-uri și computere la ustensile de bucătărie, jucării și dispozitive portabile.
Forumul WEEE (Waste Electrical and Electronic Equipment Forum) estimează că peste 5 miliarde de telefoane mobile vor fi aruncate la gunoi numai în acest an.Dacă aceste telefoane ar fi îngrămădite unele peste altele, stiva ar avea o înălțime de 50.000 km – o optime din drumul spre Lună.
Gospodăriile din UE dețin în medie 74 de produse electronice, dintre care 17 zac nefolosite. Cele mai multe dintre acestea sunt electronice de consum de mici dimensiuni, cum ar fi căștile, cablurile, hard disk-urile externe și smartphone-urile.Ele sunt, de asemenea, cele mai probabile să fie aruncate la gunoi sau incinerate în loc să fie reciclate în mod corespunzător.
Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU), o agenție a Națiunilor Unite, monitorizează îndeaproape deșeurile electronice. În cel mai recent raport a estimat că în Europa o persoană a generat peste 16 kg de deșeuri electronice în 2019 – cea mai mare rată la nivel global.
Oceania a ocupat locul al doilea (16,1 kg pe cap de locuitor), urmată de America de Nord și de Sud (13,3), în timp ce Asia și Africa au generat 5,6 și, respectiv, 2,5 kg.
Deși UE are cea mai mare rată de colectare și reciclare a deșeurilor electronice din lume(42,5%), datele compilate arată că majoritatea statelor membre nu reușesc să atingă obiectivul de colectare de 65%.
Normele prevăd că, în cazul în care un magazin de vânzare cu amănuntul are mai mult de 400 de metri pătrați dedicați echipamentelor electrice și electronice, acesta trebuie să asigure colectarea deșeurilor electronice mici (până la 25 cm) în mod gratuit și fără obligația de a cumpăra echipamente noi.
Una dintre opțiunile de reducere a acestor deșeuri este repararea aparatelor electronice stricate. UE impune deja producătorilor de mașini de spălat rufe și vase, frigidere și televizoare să pună piesele la dispoziția firmelor de service timp de 10 ani.
Oficialii lucrează acum la extinderea „dreptului la reparații” la smartphone-uri, laptopuri și alte dispozitive.