Cauta

Munca de la distanță, drept legal sau haos corporativ?

Munca de la distanță, drept legal sau haos corporativ? - Ziarul National

În mai puțin de doi ani, munca de la distanță a devenit noul normal pentru milioane de angajați. Majoritatea companiilor nu ar fi supraviețuit crizei covid fără ajutorul unei infrastructuri digitale.

Dacă în perioada pre-pandemică mai puțin de 5% dintre oameni munceau de acasă, procentul a crescut de patru ori în ultimele 18 luni.

Finlanda, Luxemburg și Irlanda au cea mai mare pondere a acestor lucrători, cu peste 20%. Acum, se ridică întrebări cu privire la legile pe care ar trebui să le respecte întreprinderile pentru a găzdui o muncă flexibilă, având în vedere popularitatea sa în unele industrii.

Un sondaj recent a constatat că aproape o treime din lucrătorii britanici ar fi mai puțin înclinați să aplice pentru un job dacă munca la distanță nu ar fi o opțiune.

Portugalia a condus calea cu privire la această chestiune, prin publicarea „cărții verzi a viitorului muncii”  – măsurile pentru lucrul la distanță și hibrid –  care să fie oferite automat de către angajatori, notează Euronews. Miguel Cabrita, secretar de stat pentru muncă și formare profesională, a cerut UE “planuri de reglementare rapide care vor duce la oportunități pentru angajați și angajatori”.

Criticii au susținut că această strategie va duce la un „haos corporativ” în anii următori.

Opțiune sau obligație?

Germania este singura țară din Europa care a consolidat formal intențiile pe termen lung în noile legi pe piața muncii. În ianuarie, a devenit obligatoriu ca angajații să ofere personalului posibilitatea de a lucra de acasă,  atâta timp cât nu existau „motive operaționale imperioase pentru a nu face acest lucru”.

De asemenea, angajatorii sunt încurajați să ofere ore flexibile, pe măsură ce lupta Germaniei împotriva Covid-19 continuă.

În cazul Portugaliei, dispozițiile care sunt în vigoare începând cu ianuarie 2021 includ munca la distanță obligatorie, cu condiția ca sarcinile și condițiile de viață ale angajatului să o permită, caz în care angajatorul trebuie să furnizeze echipamentul necesar.

Încălcările adoptării regimului sunt considerate „abateri foarte grave”, cu amenzi cuprinse între 2.040 și 61.200 euro, indiferent de mărimea afacerii.

Guvernul irlandez intenționează să introducă sisteme de muncă hibrid pentru toții angajații din industriile relevante până anul viitor.

În Rusia, angajatorii trebuie să pună la dispoziția lucrătorilor aflați la distanță echipamentele și mijloacele necesare pentru a-și îndeplini sarcinile de muncă.

Planurile Regatului Unit pentru reglementarea muncii la domiciului sunt puțin mai vagi. The Guardian a raportat în iunie că Downing Street „are în vedere legiferarea pentru a face din munca de acasă opțiunea implicită, oferind angajaților dreptul de a o solicita”.

Opiniile extrem de diferite ale grupurilor de lobby ale întreprinderilor au deraiat procesul și există incertitudini privind ce detalii ar trebui să acopere legile. Situație similară și în Spania sau Grecia.

Munca la distanță nu este oferită în mod implicit în fișele de post, dar, ca și Germania, angajatorii din Franța trebuie să prezinte un motiv bun pentru a spune nu.

Ultimele stiri

  • Groenlanda domină Davos. Mai contează Ucraina?
  • Sondaj de ultim moment! Cum ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. Cum arată top trei partide și care conduce detașat
  • Crapă de invidie ochelarii de soare ai lui Macron. Nicusor si Maia vor face Unirea mică
  • Pauza care nu mai odihnește: ce se întâmplă cu creierul atunci când nu mai știe să se oprească
  • VIDEO. Călin Georgescu, la Curtea de Apel pentru dosarul în care este judecat alături de gruparea mercenarului Potra
  • O destinaţie de vacanţă preferată de români tocmai a devenit mai ieftin de vizitat. Leul a prins putere acolo, moneda locală s-a depreciat
  • Meteorologii au prelungit avertizarea de ger. Temperaturi de -19 grade, precipitații mixte, polei și vânt/Cum va fi vremea în București
  • Proprietarii au profitat că a devenit foarte greu să-ţi mai cumperi un apartament şi au scumpit chiriile cu aproape 10% în două sectoare din Bucureşti
  • Ursula von der Leyen anunță Europa independentă la Davos. Urmează o ruptură de SUA?
  • Lider sindical din Educație, critici dure la adresa premierului Bolojan: „Nu are empatie față de nicio clasă socială”
  • Exit mobile version