AcasăDIVERSEModa și furăciunile. Cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din Europa se...

Moda și furăciunile. Cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din Europa se luptă cu hoții din magazine

Inditex SA se grăbește să elimine erorile unui nou sistem anti-furt pentru magazinele sale Zara, întârziind lansarea acestuia, parțial din cauza faptului că barierele de securitate au fost ușor de identificat și de îndepărtat în testele inițiale.

Directorul executiv Oscar García Maceiras a prezentat noua tehnologie în martie și a promis că o va testa în toate magazinele Zara din lume în timpul verii. Sistemul se bazează pe cipuri, cunoscute sub numele de RFID, eliminând etichetele din plastic dur de pe haine, pe care trebuie să le scoată casierii.

Dar s-a confruntat cu probleme inițiale. Potrivit persoanelor care au cerut să nu fie identificate, angajații din mai multe țări și-au exprimat îngrijorarea în fața conducerii că această tehnologie ar putea, de fapt, să faciliteze furtul.

Problemele apar în contextul în care comercianții cu amănuntul trebuie să își sporească apărarea împotriva creșterii numărului de furturi din magazine.

British Retail Consortium a constatat recent că incidentele de furt din magazine au crescut cu 27% anul trecut în cele mai mari 10 orașe din Marea Britanie, pe fondul creșterii inflației. Primark adaugă gărzi de securitate și camere de luat vederi pentru a contracara fenomenul.

Inditex declarase că va introduce tehnologia în toate magazinele sale pentru testare până în iulie, dar acest lucru nu s-a întâmplat încă. Planul era ca lanțul să testeze sistemul pe parcursul sezonului de toamnă-iarnă. Întârzierile s-ar datorează în parte blocajelor de aprovizionare.

Bloomberg notează că noua metodă, în care cipurile minuscule sunt plasate pe etichete sau în interiorul țesăturii hainelor, este o parte esențială a strategiei Inditex de a căuta toate căile posibile între activitatea  de comerț electronic și rețeaua sa de magazine de tip „brick-and-mortar”.

Noul sistem de securitate al Inditex ar trebui să reducă furturile cu 60%, arată un raport al Bank of America, care citează Associated Security.

„Din păcate, orice soluție care se bazează pe etichete fizice sau pe cipuri cusute este vulnerabilă la furt, deoarece tehnicile de eliminare sunt descoperite și promovate online”, susține Carol Spieckerman, analist în domeniul comerțului cu amănuntul din Arkansas.

Inditex a început să testeze tehnologia în acest an în unele magazine din Spania. Hoții și-au dat seama rapid cum să scoată micile cipuri, care au fost inițial implantate în etichete. O altă problemă este reprezentată de alarmele care sună atunci când clienții intrau în magazin pentru a returna articolele cumpărate online.

author avatar
Radu Jacotă Redactor