Actorul Florin Călinescu spunea într-o analiză a situației politice din România că în opinia lui ar trebui scoasă Miorița din studiul național obligatoriu, motivând că această baladă ar avea un efect catastrofal asupra elevilor cărora li se induce astfel un sentiment de acceptare fără luptă a nedreptății.
Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la prima prezentare oficială la un Campionat Mondial canin a ciobănescului românesc mioritic. Evenimentul s-a petrecut la Milano la World Dog Show – WDS in 2000, când o delegație comună a Ministerului Agriculturii din România și a Clubului Național de Câini Ciobănești Romanesti CNCCR a prezentat în ringul de onoare în fața a peste zece mii de spectatori și mass mediei internaționale patru exemplare de ciobănesc romanesc mioritic. Tot anul acesta se împlinesc și 85 de ani de când a fost distrusă de români și nu de străini, România Mare sau visul românesc de veacuri. Și asta s-a petrecut fix în 24 de ore și mai ales fără să se tragă măcar un glonț, suicidal și acela!
Războiul româno-român
Această sintagmă a fost lansată de către jurnalistul Sorin Roșca Stanescu în 1998 în articolul publicat în revista Molda Magazin, prima revistă din lume dedicată exclusiv celor două rase canine naționale pentru a parafraza situația chinologică a Romaniei de atunci. Aceasta pentru ca până în anul 1998 problema României chinologice era doar lupta pentru os și atât! Dacă auzeai ce spuneau reprezentanții acelor ONG- uri cu nume pompos legate de termenul România, legat de lupta lor pentru omologarea internațională a ciobănești lor românești mioritic și carpatin te apuca râsul pentru că întreaga lor activitate era minunată, sublima dar total inexistentă, vorba lui Caragiale!
Cu toate acestea am reușit să prezint mioriticul pentru prima oară în istoria chinologică națională, europeană și mondială în 1995 la campionatul național canin al Moldovei de la Chișinău și în 1996 la campionatul european EDS Charleroi – Belgia ca pași vitali în campania concepută și realizată tot de mine cu ajutorul unui mare număr de iubitori ai acestor rase și patrioți.
La Chișinău românii de acolo erau triști ca, spuneau ei, Moldova nu s-a unit cu țara în ciuda faptului ca Parlamentul României ceruse asta. Și faptul ca pentru prima oară vedeau un mioritic și etalon al rasei, i-a făcut pe mulți să recite din Miorița spre stupefacția mea.
Am spus atunci, la decernarea premiilor și în fața a peste 2-3 mii de spectatori sau crescători de câini, ca am venit cu Ursu, câinele meu, să arăt ca tot ce-i românesc nu piere!
Iar pentru asta la întoarcere, vameșii moldoveni, vorbind în limba rusă cu mine, au vrut să mă dea jos din tren într-o haltă din mijlocul câmpului pustiu. Doar ca românii simpli dar cu pașaport moldovenesc au intervenit și au potolit vameșii care brusc au început să vorbească și limba română!
Invitat fiind de Ziua Națională a României să particip la manifestările din Bruxelles împreună cu Ursu în Primăria capitalei belgiene, am văzut lacrimi în ochii românilor plecați din țară dinainte de Revoluție. Asta în timp ce îl mângâiau pe Ursu și murmurau din Miorița!
Dupa lansarea “Manifestului ciobăneștilor românești” scris de Marius Țuca, CNCCR – împreună cu Facultatea de Medicină Veterinară din București a reușit în 1998, printr-un efort imens, să reomologheze național standardele celor două rase naționale , și să convingă președintele României, Emil Constantinescu, oameni politici, jurnaliști, sportivi de frunte, vedete, etc să participe la campania de omologare internațională a celor două rase.
Le-am oferit atunci ciobănești mioritici din canisa de România pentru a susține direct campania de omologare națională și internațională lui Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Virgil Măgureanu, Misu Negritoiu, Pavel Abraham, Sorin Roșca Stanescu, Sorin Oprescu, Mugur Mihăescu, Mihai Palsu, și multor alții, deși politic și partinic toți aceștia erau antagoniști în majoritatea lor. Toti i-au iubit, îngrijit și au contribuit la acest deziderat unic dar comun, arătând ca se poate să fie uniți cu toții când este vorba de un țel național.
“Noi suntem români, noi suntem români…!“
Așa sună cuvintele frumosului cântec dar care capătă de atâtea ori conotații negative.
Cu sprijinul Președintelui României, al întregii mass-mediei românești, chiar și al masoneriei românești de la acel moment, a fost înființată Autoritatea Națională Canină Română – ANCR în cadrul Ministerului Agriculturii, care urma să depună dosarul de omologare internațională a celor două rase de ciobănești dosar realizat de către CNCCR și echipa Facultății de medicină veterinară din București.
Dar până atunci trebuia ca lumea să vadă “live” mioriticul într-un concurs de o asemenea amploare precum un Campionat mondial canin astfel încât personal Emil Constantinescu, președintele României la acel moment, s-a implicat și au fost obținute vizele delegației și acceptul organizatorilor italieni ai WDS Milano 2000. După un drum cu peripeții în care la fiecare punct vamal sau întâlnire cu vreun polițist de circulație, trebuia să îl dăm jos spre a fi admirat Ursu, celebrul etalon al rasei mioritic care cântărea 98 de kilograme, delegația ANCR-CNCCR însoțită de echipa emisiunii TVR “Arca lui Noe” a fost invitată să intre în ringul central pentru a prezenta rasa noastră națională. Au intrat atunci în sunetul imnului de stat al României și al aplauzelor celor peste zece mii de spectatori cei patru mioritici ce înfățișeau practic evoluția rasei de la clasa pui, junior, deschisă și campioni. Întrucât s-au intonat imnurile de stat ale Italiei și României toți spectatorii cu mic cu mare, inclusiv numerosul juriu internațional, s-au ridicat în picioare. Spre stupefacția românilor din uriașa sală cei doi români din juriu au refuzat să se ridice în picioare pe timpul intonării imnului, și întorși cu spatele la ringul unde erau cei patru mioritici au vorbit între ei non stop pe toată durata prezentării rasei. Împreună cu președinta ENCI – omonima italiană a ANCR-ului, am prezentat în limbile engleză, franceză și italiană caracteristicile rasei și povestea Mioritei, în timp în ring câinii mergeau mai țanțoși decât la stâna lor de baștină parcă vrând să arate ca au înțeles importanța acelei prezențe a lor acolo.
“Deșteaptă-te Române din somnul cel de moarte…”
În toată istoria noastră câteva lucruri ne-au marcat și unul dintre acestea a fost instinctul de supraviețuire. O chestie care te face să îți trădezi țara, neamul, familia si prietenii dar care uite ca la Brâncoveanu nu a funcționat! Anul trecut am fost cu jalba în proțap cum se zice popular, pe la mai toți și toate. Încercam să strângem fonduri pentru o statuie dedicată pilotului român de etnie germană Franz Secicar. Pentru cine nu știe, acest pilot al aviației militare române a fost doborât lângă Cluj în al doilea război mondial și a fost capturat în final de către soldații hortiști care l-au schingiuit și omorât cu bestialitate. Și fiindcă nu le-a ajuns, i-au jupuit pielea de pe cadavrul încă viu, au umplut-o cu paie și au bătut-o în cuie de ușa unei biserici ortodoxe din zona. Singurii care au făcut ceva au fost George Simion și cei de la AUR care din lipsă de fonduri au pictat pe fațada unui bloc din București o frescă evocatoare. Poate ca scoaterea istoriei din programul școlar obligatoriu ar putea fi pusă la pachet și cu scoaterea Mioritei din programul obligatoriu de la limba și literatura română dar atunci ce va mai rămâne din noi ăștia care ne mai credem români zice-se?
