AcasăDIVERSEMiliardarul cu salariul de un dolar

Miliardarul cu salariul de un dolar

Magnatul Howard Schultz, în vârstă de 68 de ani, se întoarce la Starbucks în calitate de director executiv interimar, cu un salariu de un dolar.

Schimbarea în conducere vine în momentul în care Kevin Johnson se retrage din rolul său de președinte și director executiv al companiei din Seattle.

„Schultz își oferă voluntar timpul ca CEO interimar la Starbucks și va primi o compensație de 1 USD”, se arată în comunicat.

Lansat în 1971, Starbucks este cel mai mare lanț de cafenele din lume, cu peste 34.000 de magazine în 83 de piețe.

Howard Schultz, care are o avere netă de aproximativ 4,3 miliarde de dolari, conform estimărilor revistei Forbes,  s-a alăturat pentru prima data la  Starbucks în 1982 și a fost director executiv între 1986 și 2000, timp în care a crescut compania la nivel global și a făcut-o publică pe Nasdaq.

S-a întors în companie în 2008 ca director executiv și a demisionat în 2017, când a fost înlocuit de Kevin Johnson.

Starbucks are o valoare pe piață de 105 miliarde de dolari, dar se confruntă cu prețuri în creștere pe fondul unui impuls de sindicalizare în SUA. De asemenea, renașterea pandemiei în China – piața cheie pentru lanțul de cafenele – va reduce profiturile pentru acest an.

“Ne confruntăm cu noi realități într-o lume schimbată.Lanțuri de aprovizionare tensionate, Covid și tulburările politice afectează Starbucks, la fel ca multe alte companii”, a spus Schultz în scrisoarea sa către angajați.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
424 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger