AcasăDIVERSELegea Sharia. Lovitură împotriva aprovizionării globale cu heroină și opiu

Legea Sharia. Lovitură împotriva aprovizionării globale cu heroină și opiu

Liderul suprem al talibanilor, mollahul Hibatullah Akhundzada, a ordonat duminică interzicerea cultivării macului în Afganistan și a avertizat că autoritățile vor distruge toate plantațiile pe care le vor găsi și îi vor pedepsi pe cei responsabili în conformitate cu legea islamică Sharia.

„Mai mult, utilizarea, transportul, comerţul, exportul şi importul tuturor tipurilor de droguri precum alcool, heroină, haşiş etc, inclusiv de la fabricile de producţie a medicamentelor din Afganistan, sunt strict interzise”, se menţionează în decretul anunțat de purtătorul de cuvânt al guvernului, Zabihullah Mujahid.

Afganistanul este de departe cel mai mare producător mondial de mac, din care se extrag opiu și heroină. Producția și exporturile au crescut semnificativ în ultimii ani.

Opiul afgan domină piaţa neagră internaţională a drogurilor, alimentând opt din 10 utilizatori a nivel mondial, potrivit Oficiului ONU privind drogurile şi criminalitatea (UNODC).

În timpul prezenței lor în Afganistan, Statele Unite și aliații săi din NATO au încercat să reducă cultivarea macului și să încurajeze fermierii să producă în schimb grâu sau șofran. Inițiative care au eșuat, în timp ce talibanii controlau principalele zone de producție de mac.

Între 80% și 90% din heroina și opiu din lume provin din Afganistan. Suprafața dedicată acestei culturi a atins un record în 2017 cu 250.000 de hectare, de aproximativ patru ori mai mult decât la mijlocul anilor 1990.

author avatar
Radu Jacotă Redactor