România are probleme cu educația, infrastructura, sănătatea, meritocrația și bunul simț. Dar stați liniștiți: avem „Las Fierbinți”, emisiunea care ne demonstrează, episod după episod, că e ok să fii prost, beat, leneș și complet rupt de realitate, ba chiar admirat pentru asta.
Căci în această capodoperă națională, bețivii sunt filosofi, analfabeții au replici savante, iar „merge și-așa” e politică publică. Nu există progres, dar există glume reciclate și personaje care, de 13 sezoane, fac fix același nimic.
„Las Fierbinți” – comedia cu care am râs 10 ani
În loc să avem un serial care pune oglinda în fața realității românești, „Las Fierbinți” ne oferă o lentilă murdară, prin care vedem satul ca pe o glumă proastă. Să nu cumva să ne doară ceva sau să ne punem întrebări. Mai bine râdem cu Firicel când cade în groapă și ne reamintim că „țuica rezolvă tot”.
Apropo, satul din „Las Fierbinți” nu evoluează niciodată. La fel ca publicul țintă. Pentru că, nu-i așa, e mai simplu să te uiți cum râgâie Celentano decât să citești o carte. În România, progresul e plictisitor. Dar o bârfă în birt face rating.
Modelul educațional de tip „Las Fierbinți”
De ce să încurajăm educația, munca sau gândirea critică, când putem avea un serial care transformă prostia în virtute națională? Las Fierbinți e un tutorial de lene, beție și superficialitate. Și funcționează. Atât de bine, încât e pe primul loc în audiențe. De ani de zile.
Tinerii învață că nu e nevoie să muncești; e suficient să fii colorat, gălăgios și să ai o replică bună despre pălinca unchiului.
Adulții se regăsesc în lipsa de orizont. Iar televiziunea își face treaba: ține masele ocupate, fără să le dea idei.
De ce să gândim, când putem să râdem?
„Las Fierbinți” este un fenomen. Din păcate, nu unul cultural, ci o rușine difuzată seară de seară, care ne spune clar: „E ok să fii prost, important e să nu-ți dai seama.”
Și-atunci ne întrebăm de ce nu mai avem elite, de ce suntem conduși de incompetenți, de ce tinerii fug din țară. Dar uităm un detaliu: noi ne uităm în fiecare miercuri la „Las Fierbinți” și râdem cu gura până la urechi. Așa că e clar că ne place fix așa.
Mai are vreo șansă România educată, cât timp „Las Fierbinți” rămâne oglinda în care ne place să ne vedem?