Oamenii privesc lumea cu discernământ, împărțind lucrurile, ba chiar determină sensul lumii ajungând chiar și la erori de judecată asupra lumii reale.
Se apreciază că lucrarea lui Laozi „Dao De Jing” (Cartea despre Dao şi Virtuţile sale) ar fi fost scrisă de un pustnic – Lao Dan (unul dintre oficialii dinastici, care se ocupau cu scrierea cronicilor dinastiei Zhou), aproximativ în secolul al VI-lea. Și chiar dacă despre Lao Dan există prea puține informații, un lucru poate să fie adevărat – faptul că era un mare învățat, de vreme ce chiar Confucius ar fi străbătut un drum foarte lung pentru a-i cere sfatul. Așadar, am putea vorbi despre întălnirea celor mai mari filosofi din istoria documentată a Chinei.
”Dao De Jing” (”Cartea despre Dao și Virtuțile sale”) este structurată în 81 de capitole, compuse din versete succinte, în care se discută despre Dao şi puterile sale, Virtute, noţiunile de vid şi plin şi multe alte aspecte esenţiale din sistemul filozofic daoist. Această carte stă la baza întemeierii școlii daoiste, în antichitatea chineză, o şcoală filosofică la fel de importantă precum cea confucianistă. Totodată, cartea lui Lao Zi este considerată a fi fundamentală pentru religia daoistă, care este o religie de inspiraţie autohtonă, ce a exercitat o influenţă puternică asupra civilizaţiei chineze, de-a lungul timpului.
În Europa, cartea ” Dao De Jing” a început să fie popularizată mult mai târziu, prin secolul al XV-lea, fiind una dintre cele mai traduse opere filosofice chineze clasice.
Mișcarea de reîntoarcere a lui Dao
”Reîntoarcerea” (fan) din sintagma ”mișcarea de reîntoarcere a lui Dao”, la care se referă Lao Zi are un dublu sens, și anume – ”sens invers” și ”revenire”. Primul sens implică existenţa unor binomuri, în care aspecte ale lumii se regăsesc în perechi opuse, dar totodată complementare, alcătuite în spiritul perechi yin – yang, cum ar fi frumosul și urâtul sau binele și răul, existența și nonexistența, difultatea și ușurința, lungul și scurtul sau înaltul și scundul.
După Lao Zi, diferențierea dintre superior și inferior, urât și frumos provine din judecățile oamenilor. Asemenea lui Lao Zi, un alt filosof reprezentativ al şcolii daoiste, Zhuang Zi (sec. IV î.Hr.) consideră că oamenii, prin intermediul limbajului, decelează, împart, clasifică lucrurile, categorizează, emit judecăţi, însă procedând astfel, nu fac decât să surprindă aspecte incomplete, imperfecte, ale lumii şi să se îndepărteze de esenţa lui Dao. În privința delimitării dintre frumos și urât, filosoful socoteşte că maniera oamenilor de abordare a acestor lucruri nu conduce spre identificarea cu adevărat a ceea ce înseamnă frumuseţea şi urâţenia, căci acestea, la fel ca multe alte aspecte, se află dincolo de ceea ce oamenii pot surprinde prin limbaj.
Cât despre ”revenire”, ”reîntoarcere” , Lao Zi vorbește ca despre mișcarea circulară, specifică lui Dao, ca într-o continuă curgere a vieții.
Rădăcina conceptului suprem al filosofiei Lao Zi, anume ”Dao”, este caracterizată de către acesta drept ”întoarcere”, tocmai revenirea la spontaneitatea naturală, iar atunci când el îl descrie pe ”Dao” drept cel ce ”singur stă și nu se supune schimbării, în cerc întârtindu-se, niciodată secat” se referă exact la acest sens!
Petre Moraru (material realizat în colaborare cu Institutul Confucius)