AcasăDIVERSEInima unui fost primar, găsită într-o fântână

Inima unui fost primar, găsită într-o fântână

De mulți ani considerată doar un mit urban, legenda despre inima unui fost primar al oraşului Verviers din estul Belgiei s-a dovedit adevărată, după ce organul a fost găsit îngropat într-o fântână.

În timpul unor lucrări de renovare la fântâna din piatră a orașului, a fost descoperită o cutie de dimensiuni mici din metal, care conţinea inima lui Pierre David, închisă într-un borcan umplut cu etanol. David, primul primar al oraşului după ce Belgia a devenit ţară independentă, era încă în funcţie când a murit în 1839 după ce a căzut dintr-o clădire. Autorităţile au construit o fântână în cinstea edilului şi, cu permisiunea familiei sale, i-au amplasat inima sub o piatră a monumentului, în 1883.

Cutia a fost expusă la Muzeul de Arte Frumoase şi Ceramică Verviers. Relicva este menționată în documentele civice, dar până când a fost găsită „nimeni nu a crezut cu adevărat”, a declarat pentru Reuters consilierul orașului Verviers, Maxime Degey. „Astăzi legenda nu mai este o legendă. Este o realitate”, a adăugat el. „Nu știu niciun alt exemplu de primar a cărui inimă să fie păstrată într-un monument … în mijlocul orașului său. Acest lucru este unic ”, a declarat Nathalie Weerts, curatorul adjunct al muzeului. Pierre David a fost iniţial primar în Verviers între anii 1800 şi 1808, când Belgia se afla sub conducere franceză. În 1830 și-a început al doilea mondat, anul în care țara a devenit independentă. David a permis publicului să urmărească ședințele consiliului local și a înființat primul departament de pompieri din oraș.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
362 afisari

1 COMENTARIU

  1. Inima unui primar, pentru totdeauna, ramasa in localitate…
    In Romania, intr o localitate ramane doar un leu…si ala ingropat…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...

Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe.Opt membri ai echipajului au fost...
proger