Influencerul e noul “spirit animal”, cum s-ar zice acum, al junglei digitale românești. Nu mai avem oameni care gândesc, avem figuranți cu microfon, filtrați de 3 ori și umflați în bule de validare. Faci scrolling și parcă te uiți la un cast de păpuși cu replici presetate: „hei, iubițica mea digitală, ia-ți codul meu cu reducere la pastile de fericire”.
Cum a ajuns influencerul român să fie un fel de guru spiritual cu abonament la fast fashion
Influencerul român e un guru de cafenea care vinde „vibe pozitiv” și „self-love”, dar la prima criză emoțională își șterge contul și fuge în Bali. De fapt, e o combinație între tutorial de make-up și banc prost. Are 0 consistență, dar e viral. Pentru că a fi gol pe dinăuntru a devenit un skill monetizabil.
Urmăritorii? Spectatori la o paradă de nimic, dar care dau like cu un devotament religios. Fiecare video e o lecție de superficialitate servită ca inspirație. „Dacă și ea a reușit fără să știe să scrie corect, pot și eu!” Da, și poți și tu să vinzi șampon în timp ce-ți pierzi sufletul.
De la România educată la România influențabilă
România a ajuns un imens studio de live-uri, unde școala e opțională, dar filtrul de piele e obligatoriu. Dacă înainte visam la olimpici, azi visăm la swipe-up. Influencerul modern e produsul unei societăți care a uitat să citească, dar știe fiecare trend de pe TikTok. E genul de om care face un Q&A în care răspunde doar la întrebările pe care și le pune singur. O farsă colectivă, dar bine luminată până la urmă.
România nu mai are nevoie de școală, are feed-ul lui Xulescu care „ne spune adevărul” despre viață, relații, economie și… karma. E ca și cum ai cere sfaturi despre alimentație de la un coș de chipsuri.
Am ajuns să înlocuim profesorii cu părerologi de TikTok. Vrei sfaturi de viață? Nu mai întrebi un psiholog, întrebi o domnișoară care „a trecut și ea prin multe”, adică a fost lăsată în seen de două ori.
II – Influența influencerului
Cel mai trist e că influencerul nu mai e doar un personaj decorativ. Are impact, contracte și o masă de oameni care îl tratează ca pe o autoritate. Ne uităm cum oameni fără discernământ formează opinii publice, dar nu ne revoltăm. De ce? Pentru că, între două postări, mai râdem la o glumă proastă și dăm like. Automat.
Și acum spune sincer: tu îl urmărești pe ultimul influencer pentru inspirație… sau doar pentru că nu mai știi ce să gândești singur? Și cât timp mai acceptăm să fim educați de oameni care nu știu să spună două fraze fără „omg, love u”?