Cauta

Inflația energetică, un spin în „Valea Trandafirilor”

Inflația energetică, un spin în „Valea Trandafirilor” - Ziarul National

Cu o culoare galbenă luminoasă care i-a adus porecla de aur lichid, uleiul de trandafir bulgăresc, secretul marilor parfumuri, este și el o victimă a recentei creșteri a prețurilor la energie.

Prețiosul elixir va fi “mult mai scump” în acest an, spune Plamen Stankovski, partener al producătorului și exportatorului Bulattars, în distileria sa de lângă Pavel Banya, în inima celebrei “Văi a Trandafirilor”.

Florile proaspăt tăiate din soiul Rosa Damascena intră în fabrică, unde sunt fierte, înainte ca vaporii să fie condensați, folosind o tehnică care a rămas aproape neschimbată de pe vremea Imperiului Otoman, în secolul al XVII-lea.

Potrivit calculelor producătorilor, costurile ar trebui să sară cu 40% în 2022, iar prețurile ar ajunge la  10.000 de euro pe litrul de ulei parfumat, față de 6.000 de euro în 2021.

Acest lucru se datorează faptului că distileriile funcționează pe bază de gaz natural, motorină sau păcură, ale căror prețuri au crescut vertiginos de când Rusia a invadat Ucraina la sfârșitul lunii februarie.

Bulgaria este unul dintre cei mai mari producători mondiali de ulei de trandafiri, alături de Turcia. Pe lângă inflația energertică,  sectorul este afectat și de lipsa forței de muncă.

În plus, sezonul de cules a fost redus la doar 3 săptămâni, după seceta din primăvară, a declarat pentru AFP producătorul Dimitar Dimitrov.

Iar florile care au supraviețuit au furnizat mai puțin ulei: în prezent este nevoie de 4.000 de kilograme de petale pentru a obține un litru de esență,  sau cu 15% mai mult decât de obicei.

Rezultat: sectorul nu ar trebui să atingă cota obișnuită de producție de 2,5 tone în acest an.

“Redresarea cererii pentru export este pozitivă, dar suntem îngrijorați de creșterea costurilor de producție. Nu totul este roz”, subliniază Filip Lissicharov, CEO al companiei Enio Bonchev.

Producătorii bulgari pot revendica unicitatea esenței de trandafir pentru cei mai importanți parfumieri din lume, de la Dior la Chanel: produsul și cele 370 de componente ale sale nu au, de fapt, nicio alternativă sintetică.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version