Fast, „God Save The King”, ovații, salve de tun și sticle de șampanie deschise la Londra: încoronarea regelui Charles a fost punctul culminant al unui ceremonial britanic prizonier al ritualurilor.
O familie regală ce încearcă să-și spele imaginea după scandalurile care au făcut deliciul tabloidelor, dar însăși monarhia Marii Britanii nu se poate smulge dintr-un cadru ultraconservator și uneori medieval.
Tradiția strivitoare, un enorm elitism și un soi de superioritate abia mascată – sau uneori explicită fățiș – le aduc aminte supușilor că regalitatea ar fi un drept divin sau o magie la care toți ar trebui să rămână cu gura căscată. Dar vremurile se schimbă, iar magia se umple de praf.
Charles încearcă să-l îndepărteze, în fond este fiul Elisabetei a II-a, urmașul unei regine de necontestat, care a marcat pentru totdeauna puterea și dominația Angliei în trecut.
Noul rege se va ridica obligatoriu la înălțimea cerințelor unei veritabile structuri de importanță națională? Cât de autoritar este Charles? Cum se va impune politicienilor și cât de iubit va fi de cetățenii obișnuiți?
El pare mai degrabă legitim pentru că așa urma să se întâmple. Are atribute și îndatoriri, dar mai ales ar deține un „mandat divin” – și aici este punctul sensibil al monarhiei britanice.
Charles are mult de muncă: va trebui să mențină iluzia că Anglia este încă măreață – și dreptul de a o conduce în virtutea descendenței. Și o va face alături de Camilla Parker – Bowles, fostă amantă și actuală soție, pe post de regină(termenul „consoartă” a fost eliminat!).
Încoronarea a fost un spectacol irezistibil, 14 milioane de telespectatori, dar o parte din publicul britanic nu a fost chiar vrăjită. Potrivit unor sondaje publice, două cincimi din respondenți au considerat că a fost o risipă de bani publici. Două treimi dintre ei nu s-au interesat prea mult sau deloc. La urma urmei, în ultimul an a existat o abundență de fast regal: weekendul jubileului de platină al Elisabetei a II-a din iunie anul trecut, urmat de funeraliile sale din septembrie.
Predica rostită de arhiepiscopul de Canterbury, influentul Justin Welby, l-a plasat pe rege în contextul lui Iisus Hristos: „Uns nu pentru a fi servit, ci pentru a sluji”.
În realitate, Charles a trecut prin multe inițieri: o perioadă în forțele armate, batjocura presei, angajamente publice nesfârșite. Încoronarea este doar un ritual în plus. S-ar putea spune chiar că a fost superfluă: este rege din septembrie.
Dar speranța este că această ceremonie – 2300 de invitați – și plină de vetete (actriţele Emma Thompson şi Judi Dench, prezentatorii TV Anthony McPartlin şi Declan Donnelly (Ant & Dec), compozitorul Andrew Lloyd Webber, actorul Stephen Fry, cântăreţii Nick Cave, Katy Perry şi Lionel Richie, precum şi soţii Victoria şi David Beckham)va ajuta să-l transforme dintr-un print oarecum irascibil și trufaș în monarhul ireproșabil care se presupune că este astăzi.
Rămâne de văzut dacă va ține magia. Rămâne de văzut dacă Marea Britanie se va înclina la nesfârșit monarhiei, mai ales generațiile tinere.