Cauta

Hollywood joacă în propriul film de groază

Hollywood joacă în propriul film de groază - Ziarul National

Pentru mulți, Hollywood înseamnă covoare roșii și glamour. Dar realitatea din Los Angeles, orașul care găzduiește majoritatea studiourilor companiilor de film și televiziune, este foarte diferită și nu deosebit de festivă

Pentru mulți, Hollywood înseamnă covoare roșii și glamour. Dar realitatea din Los Angeles, orașul care găzduiește majoritatea studiourilor companiilor de film și televiziune, este foarte diferită și nu deosebit de festivă.

Hollywood joacă în propriul film de groază - Ziarul National Bureau of Labor Statistics a informat că ocuparea forței de muncă se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani. Cauzele sunt multiple, prima fiind dubla grevă a actorilor și scenariștilor în a doua jumătate a anului 2023. Filmările s-au redus cu aproape jumătate față de aceeași perioadă din 2022: de la 9 000 la 5000, potrivit FilmLA.

Nu numai că sunt comandate mai puține seriale, dar cele care sunt difuzate au mai puține episoade, relatează El Pais. De-a lungul anului trecut au fost abia 5.800, cel mai scăzut nivel de la pandemie încoace. În medie, în oraș s-au turnat cu 31,3% mai puține filme decât în ultimii cinci ani. Peste 12 000 de locuri de muncă au fost pierdute, de la producători și directori de studio la cascadori.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a propus în urmă cu câteva luni dublarea beneficiilor fiscale pentru cinematografie. Acum, o organizație numită Stay In LA încearcă să elimine plafonul fiscal pentru cel puțin trei ani, precum și impozitele și taxele pe producții.

Motto-ul multor lucrători din domeniul divertismentului – în general profesioniști calificați și bine plătiți, dar care lucrează pe o bază temporară și limitată – a fost timp de luni de zile ”Survive Until ’25”.Hollywood joacă în propriul film de groază - Ziarul National

Dar noul an nu a început bine. Mai multe incendii de vegetație, în special de la Eaton și Palisades, s-au soldat cu 28 de morți și au distrus mii de locuințe, o situație care nu va contribui la redresarea sectorului.

În cele mai grele zile, filmările au fost suspendate. De asemenea, peisajele s-au schimbat, iar resursele sunt acum mai limitate, de la apă la personalul de securitate și de combatere a incendiilor.

Hollywood-ul se află în criză de un an și jumătate. În august  primarul din Los Angeles, Karen Bass, a declarat că ia în considerare noi stimulente pentru o industrie care este „esențială pentru vitalitatea economică” a regiunii, deoarece angajează peste 680 000 de persoane și generează 115 miliarde de dolari. Însă nimeni nu garantează că fonduri promise, la fel ca multe altele, vor fi folosite mai bine. Iar lucrătorii din industria de divertisment vor trebui să supraviețuiască, din nou, în 2025.

Ultimele stiri

  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: România află pe cine poate întâlni, dacă va câștiga play-off-ul
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Cloudflare a picat din nou/S-a raportat o nouă întrerupere, compania investighează problema
  • Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion! Prognoza ANM pe patru săptămâni, până pe 5 ianuarie 2026
  • Exit mobile version