AcasăDIVERSEFițe britanice: Range Rover-ul de 340.000 de euro și ecologia pentru bogătași

Fițe britanice: Range Rover-ul de 340.000 de euro și ecologia pentru bogătași

Land Rover a dezvăluit o ediție limitată Range Rover la Monterey Car Week. În afară de prețul excesiv al acestui SUV de superlux,  contribuția sa la salvarea ecosistemului marin este cea care va stârni cu siguranță zâmbete ironice.

Numeroși producători s-au reunit în cadrul Monterey Week, locul obișnuit de întâlnire pentru colecționari, clienți bogați și pasionați de vehicule de excepție. Unele mărci au profitat de ocazie pentru a dezvălui unele mașini radicale (în special Ford Mustang GTD), în timp ce altele au profitat pur și simplu de faptul că, având o clientelă cu buzunare adânci, era important să le satisfacă nevoile.

Este și cazul Land Rover, prezentă pentru a oficializa Range Rover SV „Carmel Edition”. În spatele acestui nume se ascunde un SUV uriaș care reunește tot ce poate face mai spectaculos compania britanică: un V8 cu peste 626 de cai putere, un frigider pentru șampanie și chiar o masă extensibilă electric. De asemenea, vopseaua a primit un tratament foarte special de bronz satinat.

Producătorul din Coventry  a ales cea mai exclusivistă versiune a Range Rover ca bază pentru această ediție specială: cea cu ampatament lung, cu două locuri în plus spate. Cu alte cuvinte, ocupanții nu vor duce lipsă de spațiu. Dar tot vor trebui să plătească un preț piperat pentru a avea acces la luxul în stil britanic: 370.000 de dolari, adică aproximativ 340.000 de euro. În Franța, de exemplu,  Range Rover SV pornește de la 215.000 de euro.

Ediția Carmel Edition, care nu este complet nouă (Land Rover a lansat-o deja în 2022), a avut și un scop în cadrul acestei Săptămâni a Automobilului de la Monterey: șapte dintre aceste vehicule vor fi vândute oaspeților de la Range Rover House, iar o parte din încasări vor fi direcționate către Monterey Bay National Marine Sanctuary. Această zonă acvatică și de coastă protejată găzduiește unul dintre cele mai diverse ecosisteme marine din lume.

Potrivit Automobile Magazine, Range Rover se angajează să sprijine misiunea acestei organizații de a promova biodiversitatea și de a îmbunătăți sănătatea ecosistemelor prin acțiuni coordonate. Nu e clar cum un astfel de automobil devine brusc un model pentru ecologie, dar se vede treaba că prietenia cu natura devine o rotiță esențială în angrenajul de marketing al sectorului premium.

686 afisari

5 COMENTARII

  1. „un V8 cu peste 626 de cai putere, un frigider pentru șampanie și chiar o masă extensibilă electric. ”
    Pentru sampania aia din frigider merita masina 340.000 de euro…

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri

Imagini spectaculoase, de Ziua Națională. Fenomenul surprins pe cer, la Alba Iulia – VIDEO

Fenomen optic spectaculos pe cerul României, chiar de Ziua Națională! Imaginile au fost surprinse la Alba Iulia.Un curcubeu a apărut pe cerul orașului Alba...

Șofer ucrainean, prins când încerca să intre în România pe la Giurgiu, conducând băut. Cât arăta etilotestul

Un șofer ucrainean a intrat în atenția polițiștilor giurgiuveni. S-a întâmplat la primele ore ale zilei de vineri, 1 decembrie.Un cetăţean ucrainean de 46...