Ahmed Othmane brodează cu fire de aur o pânză neagră și groasă cu versete din Coran, precum cele pe care strămoșii săi le făceau pentru Mecca, cel mai sfânt oraș al islamului.
În urmă cu 100 de ani, creațiile familiei Othmane au fost trimise la Mecca cu mare fast pentru a acoperi Kaaba, clădirea cubică la care musulmanii din întreaga lume se îndreaptă pentru a se ruga.
Astăzi, în atelierul său din Khan el-Khalili, piața turistică din Cairo, la fel ca toți colegii săi, acest meșteșugar în vârstă de 51 de ani trebuie să se confrunte cu prețurile în creștere ale materiilor prime, cu scăderea puterii de cumpărare a egiptenilor și cu un tineret care nu este dornic să lucreze în domeniul artizanatului.
În 1924, bunicul lui Ahmed Othmane a avut onoarea supremă de a broda „kiswa”, draperia neagră care acoperă Kaaba.
Această țesătură de 658 de metri pătrați de mătase naturală brodată cu metale prețioase – aur sau argint – este schimbată în fiecare an pentru hajj, marele pelerinaj la Mecca.
Începând cu 1927, producția a început să fie mutată la Mecca, în regatul nou-înființat al Arabiei Saudite. Din 1962, Kiswa este fabricată în orașul sfânt.
Tatăl lui Ahmed a început să brodeze însemne militare, uneori pentru clienți celebri: a decorat uniformele președinților egipteni Gamal Abdel Nasser și Anwar al-Sadat.Și chiar a reparat insigna unui agent KGB din Cairo, un anume … Vladimir Putin.
Dar mai presus de toate, familia Othmane a început „să brodeze versete coranice pe tapiserii” înainte de a reproduce elemente din kiswa.
Majoritatea clienților doresc o replică a kiswa “până la cel mai mic detaliu”, notează AFP. Înainte de pandemie, Ahmed vindea cel puțin o tapiserie în fiecare zi. În prezent afacerile s-au restrâns(“două bucăți pe lună”) deoarece “oamenii sunt mai atenți cu banii”, explică meșterul croitor.
Deși recrutarea tinerilor este o provocare, familia Othmane vrea să ducă mai departe moștenirea „taqsib”, arta de a broda versete din Coran cu fir de aur.