Propunerea Comisiei Europene, ajunsă acum în Parlamentul European, care vrea să scoată din circulație mașinile vechi, a stârnit controverse și indignare în statele UE. Multe dintre acestea, chiar și cele dezvoltate, au un parc îmbătrânit de vehicule, ceea ce ar însemna o reducere drastică a mobilității, pe fondul unei sărăcii generalizate. Una dintre prevederi este interzicerea înlocuirii motoarelor și a cutiilor de viteză, precum și a reparațiilor de tinichigerie.
Regulamentul vehiculelor la sfârșitul vieții (ELV), propus de Comisia Europeană și ajuns pe masa Parlamentului European, va provoca un adevărat cutremur pe piața auto. Deși Comisia neagă că ar interzice circulația mașinilor vechi, în fapt, se va produce o eutanasiere forțată a autovehiculelor care nu mai corespund unui set riguros de norme. Practic, de la ITP, mașina va fi transferată direct la dezmembrări.
Mai mult de atât, propunerea de act normativ va interzice și importul mașinilor considerate la sfârșitul vieții, acestea fiind para-verificate la ieșirea din țară, dar și la intrarea în statul destinatar. Potrivit Comisiei Europene, un vehicul este considerat ireparabil din punct de vedere tehnic dacă îndeplinește unul sau mai multe dintre următoarele criterii: a fost complet ars până în punctul în care compartimentul motorului sau compartimentul pentru pasageri este distrus, a fost scufundat în apă până la un nivel deasupra planșei de bord, una sau mai multe dintre următoarele componente ale vehiculului nu pot fi reparate sau înlocuite: componentele de cuplare la sol (cum ar fi anvelopele și roțile), suspensia, direcția, frânarea și componentele lor de control; fixarea scaunelor și îmbinările; airbag-uri, dispozitive de pretensionare, centuri de siguranță și componentele lor periferice de funcționare, precum și carena și șasiul vehiculului.
Totodată, vehiculul va fi scos din circulație dacă repararea acestuia necesită înlocuirea motorului, cutiei de viteze, carcasei sau ansamblului șasiului, ceea ce duce la pierderea identității originale a vehiculului, dar și în cazul în care componentele sale structurale și de siguranță prezintă defecte tehnice care sunt ireversibile și le fac neînlocuibile, cum ar fi îmbătrânirea metalului, spargerile multiple ale grundurilor sau coroziunea excesivă prin perforare.
Daună totală
La fel ca în cazul firmelor de asigurări, care dau verdictul de daună totală, în propunerea de regulament UE, vehiculul este ireparabil din punct de vedere economic dacă valoarea sa de piață este mai mică decât costul reparațiilor necesare necesare pentru a-l readuce în Uniune la o stare tehnică care ar fi suficientă pentru a obține un certificat de stare tehnică în statul membru în care vehiculul a fost înmatriculat înainte de reparație.
Totodată, vor lua calea dezmembrărilor mașinile care nu au ușile atașate de acestea, care prezintă scurgeri de lichide, cum ar fi combustibil, lichid de frână, lichid antigel, acid baterie, lichid de răcire, prezentând un risc de poluare, și care au frânele și componentele de direcție uzate excesiv.
De asemenea, pot fi utilizate ca justificare suplimentară pentru a determina dacă un vehicul uzat este un vehicul scos din uz criterii precum absența mijloacelor care să permită identificarea unui vehicul, în special numărul de identificare a vehiculului, proprietarul acestuia este necunoscut sau nu a avut testarea tehnică tehnică națională necesară pentru mai mult de doi ani de la data la care aceasta a fost solicitată ultima dată.
Toate autovehiculele sunt vizate
Propunerea nu impune nicio cerință asupra vehiculului în funcție de vârsta, tipul, marca, modelul, originea sau forma de proprietate, susține Comisia Europeană, arătând că, de fapt, vrea să se asigure că mașinile aflate la sfârșitul vieții nu sunt exportate în mod fraudulos ca vehicule second-hand. Regulile propuse pentru a determina când vehiculele ajung la sfârșitul vieții în mod legal urmăresc în primul rând să abordeze activitățile operatorilor care scapă în mod intenționat de calea legală pentru manipularea ELV-urilor: unii oameni vând epave de mașini pretinzând că sunt mașini second-hand care pot să fie reparate, iar astfel de epave ajung în gropile de gunoi din afara Europei, în loc să fie gestionate în mod responsabil, susține Comisia europeană.
”Alte exemple de operațiuni ilegale sunt vânzarea de vehicule complet inundate, de vehicule nesigure cu defecte tehnice grave și vehicule pentru care identitatea inițială este ascunsă în mod deliberat din cauza furtului sau demontării (mai multor) vehicule noi în componente pentru reasamblare. Propunerea Comisiei protejează de fapt interesele legitime ale proprietarilor de vehicule de a li se trata vehiculele în mod corespunzător la sfârșitul ciclului de viață și fără a suporta costuri”, se precizează într-un comunicat al Comisiei Europene.
De ce nu!? Dacă prostimea zace în loc să iasă în stradă?
Incredibil -din punctul meu de vedere- cum se iau decizii discretionare care afecteaza sute de mii de europeni. Si nu ma refer doar la chestia asta cu scoaterea din circuit a masinilor.
Dar la viața voastră nu vă gândiți…sau nu contează?
Contează la injectare contră guvid!
Ai dozele la zi?
Sunt prevederi foarte corecte care sunt strict legate de siguranța circulației.
Dar nu doriți să ieșiți în stradă și pentru faptul că mașinile nu sunt dotate cu ANTIDEMARAJ cu ETILOTEST și persoane nevinovate sunt UCISE de către ȘOFERII BEȚI?
motorul si cutia de viteze sant piese de schimb…..ai masina de trei ani si se farîma motorul-ce faci ? o scoti din uz ,sau schimbi motorul ?…niste lucruri tehnice gîndite der uni care nu au habar……multi chemati la UE ,putini merita….ar cam trebui ciolaniti ca au dus la distrugerea economiei UE cu tîmpeniile lor de cînd au dat-o pe verdeata…
Ideea este ca vor sa ne lase fara masini cu motoare termice si sa ne cumparam masini full electrice.
Ideea este ca vor sa ne lase fara masini ca sa nu ne mai putem misca exact ca in comunism!
Păi da…
Dai 25000€ și dacă se strică motorul o arunci la gunoi…
Nu se ia în considerare si kilometrajul ? A mea are 15 ani si 100 0000 km ?
… valabil pentru mașinile mai vechi de 15 ani.👍
Dar dumneavoastră nu citiți sau citiți din an în paște?
Unde scrie că ar fi vorba de cele mai vechi de 15 ani?Propunerea nu impune nicio cerință asupra vehiculului în funcție de vârsta, tipul, marca, modelul, originea sau forma.
Dan..esti destul de pragmatic in comentarii…insa trebuie sa recunosti ca ai citit prea mult…incearca sa mai faci o pauza…
După aia se va aplica și la oameni.
Dacă ești prea bolnav și sărac de nu îți permiți tratamentul vei primi cianura.
UE….. Roexit singura soluție.
ABSOLUT CORECT!
absolut gresit. trebuie sa CUCERIM ue si s-o aducem pe calea cea buna
Votați sos și scăpăm de slugile UE
bravo singură soluție
Roexit? Pai mai putem ieși? Cine vor mai fi sclavii Europei pe urma?
Tot noi, dar extracomunitari!
Ok
normal nu?… păi de ce să nu fiți dvs. pericol social pe șosele… regulile sunt pentru alții… o manevră, o combinație, o fentă ceva?… că doar noi trăim în Românica.🤗
Ordinari!
Trebuie sa iesim din U.E.! Romania trebuie sa iasa din U.E.!
Cine stie ce le mai da prin cap astora din U.E.! Pentru ca U.E. dicteaza si celelalte tari din U.E. executa!
Ai dreptate prietene
Dupa ce au distrus tot putem iesi din UE
Adevărat trebuie să ieșim neapărat.
Dacă România iese din UE înseamnă FALIMENTUL TARI, România este o tara plina de datorii, politicieni corupți, proape toți cei care lucrează la stat sunt acolo pe pile și habar nu au ce ar trebui sa facă la locul lor de muncă….
O TARA FRUMOASA PACAT CA ESTE LOCUITA
Corect!Bolșevicii și Sosocistii vor destrămarea UE nu doar ieșirea noastră….Pt atâta lucru va supărați voi?Până la urma sunt și situații când mai mult păgubești reparand.Chiar nu a patit-o nimeni?Că zici că hai ,mai bag 1000€ și o fac ,apoi mai constați o pbl ,apoi pica una făcută că a fost de mântuială(că la Service să-ți ia banii zic că se repara și tineeee).Legea trebuie sa fie corecta,echilibrata,realista și pt situații clar stabilite.Cate SHuri făcute sa ia ochii nu au fost reparate pe nimic și importate de bisnitari și acu sunt pericole pe roti…Sa nu mai vb de cele care au clase de poluare foarte mici.Pai inca circula mașini non€ până la €3 și noi eram aproape de €7 cu progresul.Si cu electricele ce aveți?Toate uneltele de mana sunt electrice și vad că așa-s de căutate alea cu acumulatori…Numa’ un veh nu e bun daca e electric ,că așa va zice Gică meseriașul?Apoi nu poți să nu iei in seama și uzura generala…Nu cred că se pune pbl sa înlocuiești un motor la o mașină care are viață (după 75.000km,sa zic și 10 ani vechime ci poate pt unul de 500.000).Pai in UE se dau vouchere sa repari electrocasnicele sa nu mai avem atâta risipa și chiar credeți că trece orice legat de mașini,prezentat aici simplist in câteva rânduri?Mai gândiți și voi bai oameni buni…
Globalistule ești pe o mana cu ei!
Mai analizează,doar,, tușește,, Ursula care are Blindata de 700cp și noi,, ghiocei,,k ne da bani. (La unii).
👍
😆
@ Tot_yo Păi tocmai statutul de membru al UE a determinat ca România să fie plină de datorii. Iar dacă cele mai mari datorii sau făcut în calitate de membru UE, ce înseamnă ?. Distrugerea economiei românești a fost determinată tocmai de obținerea acestui statut, nenumăratele restricții pe care trebuie să le respectăm, care de cele mai multe ori ne obligă la cheltuieli care nu sunt benefice României, numai exemplul cu vaccinurile este suficient, dar nu este singurul, apoi distrugerea sistemului energetic național, bazat pe cărbune, sau nenumăratele piedici puse unor proiecte vitale pentru țară, cum sunt cele aplicate construcției de autostrăzi – gândaci, treceri pentru urșii care nu există, etc -, sau favorizarea fără opreliști a Ucrainei, care nu este membru UE, dar are drepturi mai acătării unui membru cu acte în regulă, și un lung șir de asemenea „măsuri” care vâră economiei și statul român în datorii fără număr, ce înseamnă ?. Nu apă la moara celor care doresc un ROEXIT ?. Și dacă ți-i lehamite că trăiești într-o țară cu păcat, ce mai cauți pe acilea ?.
👍 Am scăpat de jugul comunist, și am intrat în jugul UE!
👍
Corect!👍
Acolo sunt reprezentanții tuturor tarilor,dar se pare ca toți sunt niște mizerii ordinare,toți cu bani pt câteva generații,fără sa le pese de cei mulți!
Câtă corectitudine…ai postat ca ANONIM!🤗
Ce? Daca bolboroseste un pic bateria sau daca am placutele de frana uzate o sa imi ia astia masina sa o duca la casat? Unde drku mai e dreptul de proprietate? Multe din problemele mentionate se pot remedia! Astia sunt dusi cu capul. Romania, RoEXIT urgent!
Corect…referendum pentru RoExit
Alt ANONIM aducător de bunăstare!😂
Este greu cu analfabetul funcțional. Dacă carcasa este din dezmembrări și cu uși de pe alt vehicul este clar ca mașină aia este un Lego. Ideea este ca sa reducă numărul de vechituri poluante și sa evite transferuri de poluare către săracii Europei.
Dacă ITP ar fi făcut pe bune și RAR ar face ITP la SH corect nu s-ar ajunge aici.
Bravo.Cel mai corect comentariu…
Nu ai înțeles nimic dar bați câmpii cu roexit … de ce să nu fiți voi pericol social pe șosele?
Cap aveți minte ce vă mai trebuie.
BUBUIE PROSTIA💥
bine spuneti…
Ia uite ,că tot ce se spunea de la plandemie, vaccinare obligatorie în unele țării,coroborând cu aceste aberații demonice ale globalizării satanice ,nu mai sunt teorii ale conspirației cum susțineau niște desculți trotinetari pe aici,ci în curs de îndeplinire, comunismul a fost parfum pe lângă ce monstruozități se clocesc
Cei care conduc UE au innebunit…. RoExit
Foarte bine! Toate rablele la casare! Ai bani tii masina, n-ai mergi cu autobuzul. Mai destupam putin traficul.
O rabla poate fi după cinci ani sau după cincizeci de ani depinde de cum este întreținută,chestia cu vechimea este pentru proști
Bravo! În sfârșit un comentariu logic și corect!
Corect ! 👍
Aha se vede ca lucrezi sau faci afaceri cu statul va e ușor să ziceți ca bani pe care i obține nu sunt. Bani munciți cu trudă și sudoare. Sunteți niște șacali luați ce nu vă aparține exact ca haita !!!!
Ai perfectă dreptate!
Nu este U.E. de vină că nu suntem mai bogați și mai deștepți!
Dacă mai și ieșim din uniune,direct la sapă,cal și căruță vom ajunge,urgent!
Și asta este corect …sunt prea multe mașini !!!!
👍
Mai ”comentatortilor”, cititi dracului articolul sa vedeti daca e si ceva logic in continutul lui.
Daca masinile voastre ar pati situatii de genul celor enuntate in articol, le-ati mai repara ?!?!
Ceva ambiguitati sint in afirmatia privind frinele, dar acestea pot fi reparate INAINTE de ITP, ca sa nu fiti trimisi la ”casare” !.
Cit despre scurgeri, este absolut corect.
Poate ăștia de la UE….. iau o pauza….. și se duc puțin pe marte….. ca acolo .. clima nu e in regula….. și apoi după ce o rezolva cu mediu de acolo….. sa revină pe pamint ….. după vreo 300 de ani…. ca pe marte …. au multe de rezolvat….. cu clima….. dacă vor sa colonizat planeta Marte…..
Ăștia de la UE sa ia o pauza…. ca au cam obosit de munca și o cam iau razna odată cu clima….. obosiți ….. gândesc prea mult pentru alții….. și poluează….. lumea
Înapoi la cal cu căruța și să ne pupe dosu’
Ăștia vor să ne termine de tot.,de vinai Iohannis bagiam penisurile în gură și la toți jegoși bețivi și poponarii bulangiiii din parlament, cît cred ei că o să meargă treburile astea nu li frică de moarte oare, cît mai suportă omenirea la jegurile societăți huuuuuuo
Au dreptate,asa luptam împotriva încalzirii globale ,prin tinerea prostimii in case ca sunt prosti da multi,si astfel evolutia devine involutie si libertatea devine detentie,e cireasa de pe tortul Uniunii. Eu zic sa o voteze si sa se duca dracu’, sa incheiem odata utopia asta globalista ca oricum vad ca usor ,usor tot la dictatura se ajunge.Asa se intampla cand lasi toti degeneratii si fripturistii sa dirijeze lucruri importante.Daca viitorul e uniformizare,conformare si sclavie ,mie nu-mi convine. Visam la libertate si am sfarsit rau, Uniunea se transforma in ceva urat care nu mai are nimic in comun cu oamenii pe care ii reprezinta.
@Țepeș. Nu e treaba lor când și cum îmi repar eu mașina pe banii mei. Au instituții să verifice că fac treaba asta. Cred că s-a uitat țepele date de marii constructori cu falsificarea parametrilor de funcționare și consum a mașinilor noi. Încă nu s-a stins scandalul și nu uitați că a început cu WW dincolo de baltă că UE era în pauză. Oricum și la electrice tot chinezii „ne mănâncă” deci tot „ sinucidere ” se numește.
Calarim bovine fără R K
Moșii sunt incomozi (bebisiteri) in saculeti de gunoi cu permisul in mâna vor îngrașa pământul la comanda unor descreierati
Latrati de drepturile omului- cu greu obtinute-!?
MARS !!!
PUTITI HOȚILOR !
O rabla poate fi după cinci ani sau după cincizeci de ani depinde de cum este întreținută,chestia cu vechimea este pentru proști
exact
To-yo…….aberații de tipul faliment de țară, dependență de UE, corupție la toate nivelurile statale…..pot fi catalogate ca simple abureli.
Mesajul trebuie să fie clar……respect pentru cei curajoși să susțină RoExit-ul……..și dacă tot suntem în „groapa cu lei”…..hai să ne păstrăm „bruma” de avere pe care încă o mai avem……săraca țară bogată…..
Să fim atenți de data aceasta să nu mai „ungem” toate canaliile la alegeri…..să nu mai trecem pe lângă transportatori și agricultori atunci când iau poziție…..într-adevăr declanșarea ieșirii din cloaca numită uniune…..
Subscriu..
RO-EXIT
Să ieșim din UE. !!!
Să ieșim din UE !!!
Pe rând și fără prea multă gălăgie …
Masinile declarate dauna totala sa fie casate nu scose la licitatie de firmele de asigurari ca sa mai scoata din pierdere. Si apoi masina declarata dauna totala este reparat si repusa in circulatie.
Românii sunt primii la aplicat balivernele Ursulei. În Spania circulă prin orașe mașini vechi de 30 de ani și nu le scoate nimeni din uz. Popor mai naiv decât românii nu există.
Masinile istorice cum vor mai lua ființa?
Fotografii făcute înainte de „tragicul” ITP.
Ăștia se cred stăpânii omenirii. Păi cum să dispui tu de bunurile mele mă. Eșafodul o să vă aștepte.
Daca ciolacu, ciuca si cohorta de dementi care-i antureaza vor, aplica imediat ce zice uscatura de ursula !
Asa ca, este clar pe cine trebuie sa stergem de pe ”harta” !
Să ștergem USR
Ia mai bine mai lăsați voi mașinile chiar dacă-ți fost concepuți pe bancheta din spate.Tarume nordice sunt pline de biciclete….Și eu bine și pt sănătatea noastră a tuturor,că nu ne mai poluați cu hârburile voastre si pt a voastră,că faceți mișcare.Mai bine ieșiți la vot și în stradă să vă facă trotuare și piste de biciclete de banii de impozitele și munca noastră (ori pe bani europeni) nu sa dea asistenta la toți votanții lor și mai ales la aia cu turnulețe care nu au muncit o zi în viața lor !Noua ne mor copii loviți de mașini că nu există trotuare și voi vreți să le puneți astora tara pe tavă sa fie foamete și dictatura nenorociților,cum a fost înainte de 89…
Băi inteligenta artificiala, cu mașina nu cari doar curul tau, și nu te plimbi că Mita Biciclista pe Calea Victoriei.
ia mai vezi-ti tu de viata si lasa-ne pe noi si sanatatea noastra ca altfel ne ocupam noi de a ta!
La biciclete inainteee , marș , sincer mi-ar părea extrem de rău să scadă consumul la carburant prin aceasta decizie a UE mai ales că dețin acțiuni la OMV , mă da bine va face vouă ăștia care care mergeți de acasă 100 m până la piata ,școala cu curul în mașină sa vă fandosiți că aveți ,3chiar 4 mașini la o familie mentalitate de cocalari , pt cei care stau departe de oraș voi vota pro ,dar pt cei din și de lângă oraș bine va face 😛😛😛stau la 1 km de oraș și de 5 ani nu mai am mașina ,folosesc bicicleta deși am bani să-mi iau noua , economistul Iancu gGuda a spus : daca nu parcurgi 1000km cu mașina lunar ,renunță la ea , el a spus-o recent ,eu am gândit o acum 5 ani ,cu bicicleta merg la serviciu, cu bicicleta merg în oraș ,la piata ,îmi rezolv problemele pe bicicleta mă apropii de 60 ani și sunt mai sănătos că unul de 40 din partea mea ,,mașânili la pubel”😁😁😁
Parte de acord parte nu.
Sunt destule mașini vechi în UE. Dar în stare foarte bună. În România ajung toate cazanele, care cade tabla de pe ele. Multe sunt legate cu sârmă. Sunt de acord dacă mașina este vreun BMW din 1999, legat cu sârmă, reparat cu spumă de construcții, tobă găurită, xenoane aftermarket, geamuri fumurii făcute în spatele blocului. Pe de altă parte sunt destui oameni care au un Logan din 2010, mașină întreținută, în stare foarte bună. Ăștia ce vină au ? Apoi transportul public din București este o jale. Au băgat tramvaie noi dar intervalele au crescut. Adică, tramvaiele vechi veneau din 5 in 5 minute. Astea noi vin din 15 în 15. Unde e ameliorarea?
Sunt de acord cu retragerea mașinilor care chiar sunt rable, cazane, și nici reparate nu mai prezintă încredere. Mașinile date daună totală, trebuie pur și simplu ștearsă seria de caroserie și pa! Nu reparată și vândută „a mers o babă duminică la piață cu ea”.
Din păcate România e plină de rable căzute. Nu vechimea, poate fi golf 3 din 1992 în stare excelentă, întreținere exemplară. Poate fi Hyundai Ioniq din 2022, în ultimul hal din cauză de întreținere proastă.
tinere bavarez pe vremuri conditia de itp era sa aiba frane si directie „suficient” de bune. sarma in comunism cand nu se gaseau nicideunele era de baza mai ales la dacie
bravo. ai dreptate.Nici vorba de roexit….doamne ferește….
EU am mașini, golf2 1,3 din 88 și un T4, benzină din 90.Ambele mașini trec testul …ITP în Germania, la 2 ani fără probleme. Frânele si amortizoarele,TREBUIE înlocuite NU pt ITP ci pt siguranta ta și a celorlalți. EU sant gata să pun mașinile mele,la bătaie, lângă cele de…maxim 10 ani și să constate specialiștii p…iii care au defecte și care sunt ok.
TOTUL pt a …îmbrâncit oamenii la…mașinile de tot rahatul ,electrice, făcându-i dependenți de ..o singură companie.
https://m.mediafax.ro/editorialistii/prezentul-fara-perdea-marius-oprea-eurocratia-homo-sovieticus-si-homo-bruxellicus-vladimir-bukovski-eu-am-trait-in-viitorul-vostru-si-acesta-nu-a-functionat-20369301
Pe când se va aplica măsura excluderii de la „ reparații” a cetățenilor de peste 65 de ani, fiind considerați reziduali ?. Această măsura are mari „avantaje”. 1. Se reduc mult cheltuielile cu sănătatea. 2. scade necesarul de consum alimente, încălzirea, transport, cu efecte directe asupra protejării mediului. 3. Se reduc cheltuielile cu pensiile.4. Fiind ființe vii, așa cum sunt animalele de companie, animalele domestice folosit pentru producția de alimente, deci poluatoare, atât prin respirație, emanând CO2, dar si materii organice generatoare de CH4 și alți poluanți, eliminarea lor contribuie la atingerea obiectivelor European Green Deal. Mai sunt și alte avantaje, trebuie aplicată măsura urgent.
Etapa a II, aplicarea soluției finale, inventată de Hitler, în etape, mai întâi bolnavii psihici, apoi persoanele cu handicap, urmați de bătrânii asistați sociali, apoi pensionarii.
Eu cred că dreptul la proprietate este un drept fundamental. Îngrădirea oricărui drept aduce a dictatura, ori asta face UE .
Mor romanii pe capete de cancer pulmonar din cauza noxelor si microparticulelor produse de traficul de pe sosele aglomerate. Oamenii aia nu au dreptul sa traiasca? Trebuie sa moara in chinuri?
Am vazut masini in garantie,la7000-8000 de km care prezentau scurgeri de ulei si antigel..ce facem cu ele le casăm?
Măi frate dar cu
Zburătoarele cum rămâne ?A…..ele au viață veșnică.Bravo dictatori de idei din capitala eu.⁹
Să facă prețul mașinilor noi 2000 de euro și la cinci ani o schimbăm