AcasăDIVERSEElon Musk vrea dovada că 6 miliarde de dolari pot combate foamea...

Elon Musk vrea dovada că 6 miliarde de dolari pot combate foamea în lume

Patronul Tesla a contestat afirmația unui oficial al Națiunilor Unite care a susținut că  doar un mic procent din averea miliardarului  ar putea ajuta la eliminarea foametei la scară globală.

Musk răspunde comentariilor lui David Beasley, directorul Programului Alimentar Mondial al ONU. “Doar 6 miliarde de dolari ar putea împiedica moartea a 42 de milioane de oameni”, a spus Beasley. Oficialul ONU le-a cerut atât lui Elon Musk, cât și co-condatorului Amazon, Jeff Bezos, să „acționeze în acest sens, acum”.

“Dacă Programul Alimentar Mondial, folosind o contabilitate transparentă și deschisă, poate descrie exact cum 6 miliarde de dolari vor rezolva foamea în lume, voi vinde acțiuni Tesla și o voi face chiar acum”, a scris Musk într-o postare pe Twitter.

Suma de 6 miliarde de dolari ar fi doar o mică parte din valoarea netă actuală a lui Musk, de 311 miliarde de dolari. Săptămâna trecută, producătorul de mașini electrice Tesla s-a alăturat companiilor evaluate la peste un trilion de dolari: Apple, Amazon, Microsoft şi Alphabet.

De asemenea, averea lui Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a crescut datorită participației sale în SpaceX, o companie privată de explorare spațială care a fost evaluată la aproximativ 100 de miliarde de dolari luna trecută.

Musk susține că obiectivul eliminării foametei până în 2030 trebuie realizat cu ajutorul cheltuielilor guvernamentate și a programelor Națiunilor Unite și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(OECD).

author avatar
Radu Jacotă Redactor
371 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger