Elon Musk nu va fi amintit alături de Cornelius Vanderbilt și Andrew Carnegie, nici măcar de Bill Gates. Miliardarul tech este definiția unei figuri de cult, dar figurile de cult nu sunt destinate eșaloanelor superioare ale politicii.
În noiembrie, se părea deja că independența și imaginea publică zgomotoasă a lui Musk îi vor scurta mandatul. Și acum este gata să plece din guvernul SUA, declarând că dorește să se concentreze asupra Tesla; marți, a anunțat că intenționează să cheltuiască „mult mai puțin” pe donații politice în viitor. Potrivit Un Herd, Trump însuși a spus că Musk nu va mai fi prin preajmă mult timp.
De la elogierea AfD din Germania la tweet-ul „Stalin, Mao și Hitler nu au ucis milioane de oameni. Angajații lor din sectorul public au făcut-o”, Musk nu s-a distanțat de nativiștii radicali deoarece provine dintr-o lume în care există mult mai multă toleranță față de cei care spun orice le trece prin cap – și mai puțin respect pentru valoare și prestigiu.
Nu putea trece în politică fără să abandoneze lumea pe care o întruchipează și o reprezintă, neutralizându-se. Comportamentul său de la crearea DOGE arată că tratează guvernul la fel cum ar trata o companie al cărei CEO este.
Carisma lui Musk și abordarea sa de tip buldozer seamănă într-o oarecare măsură cu aroganța lui Trump, însă diferența esențială constă tocmai în electoratul lor: adepții MAGA pentru Trump, adepții cultului personalității techno-accelerării pentru Musk.
Orice legătură între aceste două grupuri era pur ipotetică înainte ca Musk să cumpere Twitter, iar MAGA-iștii au câștigat din trei motive. În primul rând, sunt mai mulți. În al doilea rând, sunt preocupați de probleme imediate și populare în loc de misiuni pe Marte și tuneluri hyperloop. În al treilea rând, și cel mai important, îl venerează pe Trump în locul lui Musk, iar Trump este în cele din urmă la conducere.
Musk va rămâne printre cei mai bogați oameni din lume și, probabil, va servi stângii în următorii ani ca o sperietoare de genul lui Soros. Dar, după cum au arătat „miliardarii buni” ai democraților, banii nu pot cumpăra încrederea.
Adevărata întrebare este dacă decalajul cultural între tehnologie și politică va rămâne la fel de mare ca în prezent.
Cu toți banii lor, puțini magnați din lumea tehnologiei au intrat în mod vizibil în politică, iar figuri precum Peter Thiel, Bill Gates și fostul director executiv al Google, Eric Schmidt, au avut tendința de a exercita o influență din culise, mai degrabă decât să încerce să obțină o funcție aleasă.