În întreaga lume, o cantitate imensă de talente se irosește. Analiștii vorbesc despre „Einsteini pierduți” care ar fi putut scrie lucrări transformatoare dacă ar fi fost identificați și cultivați.
Nicăieri consecințele nu sunt mai clare decât în domeniul inteligenței artificiale, unde lipsa cercetătorilor de top permite unui grup restrâns să obțină salarii la nivel de director general.
Guvernele care cheltuiesc miliarde pe semiconductori pentru a câștiga cursa IA neglijează talentul care stimulează progresul, notează The Economist. Creierele, tratate cu aceeași urgență, s-ar putea dovedi o investiție mai bună pe termen lung. Cum ar arăta o politică industrială pentru talente?
Deocamdată, această politică se referă la achiziții, nu la producție. Planul „O mie de talente” al Chinei, creat în 2008, are ca scop atragerea cetățenilor formați în cadrul programelor de elită din străinătate; în luna octombrie a acestui an, va adăuga o viză K flexibilă pentru specialiști în domeniul STEM.
SUA ripostează cu viza O-1A și cartea verde EB-1A, ambele rezervate persoanelor cu „abilități extraordinare”. Programul „Alege Europa” al UE promite să o transforme într-un „magnet pentru cercetători”. Japonia a anunțat un pachet de 700 de milioane de dolari pentru recrutarea experților. 
Totuși, potențialul talentelor este frânat de bariere geografice. Aproximativ 90% dintre tineri trăiesc în țări în curs de dezvoltare, însă premiile Nobel sunt acordate în mod covârșitor Americii, Europei și Japoniei.
Indentificarea unui geniu este complicată. Soluții universale – școli mai bune, cartiere mai sigure – ar putea ajuta. Un aspect mai practic este momentul în care talentul devine vizibil pentru prima dată: adolescența. Până atunci, vedetele pot fi identificate, chiar dacă multe dintre ele se pierd pe parcurs.
Ruchir Agarwal de la Universitatea Harvard și Patrick Gaule de la Universitatea din Bristol au descoperit că participanții la olimpiadele de matematică din țările mai sărace, care obțin note la fel de bune ca și colegii lor din țările bogate, publică mult mai puțin ca adulți și au șanse de două ori mai mici să obțină un doctorat la o universitate de renume.
Copiii prodigioși au nevoie de mentori care să le perfecționeze abilitățile brute și să le deschidă uși. Atunci când profesorii obișnuiți organizează concursuri, elevii excepționali au șanse mult mai mari să fie recunoscuți, să frecventeze universități selective și să urmeze cariere în cercetare. De asemenea, filantropii și organizațiile caritabile pot identifica și cultiva talente.
În cele din urmă, chiar programele generate de inteligența artificială ar trebui să ajute la descoperirea timpurie a celor cu adevărat supradotați.