Mulți funcționari de la Bruxelles își doresc probabil să nu fi auzit niciodată de despăduriri sau, cel puțin, de ideile UE cu privire la modul de a le opri. Problema este că acești birocrați sunt ipocriți și rupți de realitate. Dau cu bâta în baltă și stropesc pe toată lumea.
Regulamentul EUDR, o încercare de a împiedica cultivarea uleiului de palmier, a cafelei și a altor produse de bază pe terenuri recent defrișate, s-a transformat într-o confruntare diplomatică în toată regula cu mai mult de o duzină de țări.
Pe fondul plângerilor Braziliei și Australiei cu privire la datele inexacte, șapte dintre cele 27 de state membre ale UE solicită acum ca punerea în aplicare a acestui regulament să fie amânată dincolo de data inițială de 30 decembrie a acestui an, potrivit FT. Dar nu rezolvă criza.
Blocul comunitar impune cu tupeu politici și interdicții comerciale altor națiuni
De ce blocul comunitar trebuie să impună politici și interdicții comerciale altor națiuni, în numele ecologiei? Normele sale privind defrișările și taxa vamală pe carbon împovărează țările în curs de dezvoltare. Cele mai multe sunt mai sărace decât UE și multe sunt foste colonii. Păi asta înseamnă post-colonialism, eco-ipocrizie sau chiar eco-dictatură.
Conformitatea EUDR nu fost creată având în vedere capacitatea țărilor mai sărace. Altă ipocrizie. Sistemul a fost conceput de direcția de mediu a UE, care are puțină experiență în relațiile cu partenerii comerciali internaționali.
Pentru a verifica, de exemplu, dacă uleiul de palmier nu este cultivat pe terenuri despădurite, fotografiile prin satelit trebuie să fie verificate pe teren prin vizite individuale de inspecție la fermeri.
Având în vedere că în Indonezia există aproximativ 2,6 milioane de mici cultivatori de ulei de palmier, acest plan este total nerealist și, pe bună dreptate, duce la conflicte cu țările producătoare. Încă un exemplu al „strategiilor” ecologice” – de fapt, niște fantezii pe banii contribuabililor.
Odrek Rwabwogo, consilier principal al președintelui Ugandei pe probleme de comerț, afirmă că impunerea costurilor de conformare la schimbările climatice nu are sens pentru această țară, deoarece este unul dintre cei mai mici emitenți de carbon pe cap de locuitor din Africa. Mai puțin de jumătate din populație nu are au conexiuni la electricitate.
Și Rwabwogo spune că Uganda nu are nevoie de lecții despre importanța pădurilor: „Ne ecologizăm pământurile pentru că este în interesul nostru, nu pentru că ne spune UE să o facem”. Dar, “micii producători de cafea din zonele împădurite cu impact redus asupra mediului sunt tratați ca și cum ar fi mari întreprinderi comerciale”. Ăsta nu e post-colonialism?
Asistența pentru dezvoltare acordată Africii a fost, de fapt, deturnată pentru a se ocupa de refugiații din Ucraina. De asemenea, UE a alocat miliarde Egiptului și Libiei pentru „gestionarea migrației”, intitulată eufemistic, pentru a încetini fluxul de refugiați care traversează Mediterana – în ciuda încălcărilor flagrante ale drepturilor omului de către aceste țări.
Conducerea UE este ipocrită. Elaborarea dezarticulată a politicilor, punerea în aplicare deficitară, exigențele politice care deturnează banii și atenția de la țările cu venituri mici pe care ar trebui să le servească: toate acestea au făcut ca încercările de a reduce despădurirea să fie greoaie și extrem de nepopulare.