Un trend extrem de periculos, cunoscut sub numele de „Door-Kicking Challenge”, a reapărut pe social media. Acest ,,trend” nu este o provocare. Este o formă de inconștiență colectivă, ambalată frumos în clipuri virale și validată de tăcerea adulților. Un trend apărut în Statele Unite, acolo unde astfel de „challenge-uri” se nasc constant, și care demonstrează, încă o dată, cât de subțire este linia dintre divertisment și tragedie.
Provocarea presupune ca adolescenții să se filmeze în timp ce lovesc agresiv ușile unor locuințe, de obicei târziu în noapte, imitând o tentativă de spargere. ,,Scopul”, dacă îl putem numi așa, este surprinderea reacției proprietarilor și publicarea imaginilor online, în special pe platforme precum TikTok sau Instagram.
America exportă trenduri, restul lumii importă probleme
Istoria recentă arată clar că aproape toate trendurile pornesc din Statele Unite. De acolo se propagă, prin rețelele sociale, către Europa, Asia și, inevitabil, către România.
Ceea ce apare azi într-un orășel american ajunge mâine pe TikTok-ul adolescenților din alte țări. Internetul nu are granițe, iar prostia virală se globalizează mai repede decât orice campanie de prevenție.
A crede că „la noi nu se va întâmpla” este o iluzie periculoasă.
Ce înseamnă, de fapt, un „challenge”
În realitate, Door-Kicking Challenge nu este o joacă. Este simularea unei infracțiuni, intimidarea unor persoane nevinovate, expunerea la reacții violente și să nu mai zic că există un risc penal real pentru cei implicați.
Un proprietar care se trezește cu ușa lovită în toiul nopții nu vede „un trend”. Vede un pericol. Iar reacțiile, în astfel de situații, nu sunt raționale, ci instinctive.
Oricine minimalizează acest lucru fie nu înțelege realitatea, fie refuză să o accepte.
Unde sunt părinții și ce li se permite copiilor
Problema cea mai gravă nu este existența trendului, ci faptul că el este posibil.
Copiii au acces nelimitat la telefoane, la platforme precum TikTok, la conținut extrem, fără filtre reale și fără explicații.
Li se permite aproape orice, în numele „libertății”, al „adaptării la generația nouă” și al comodității adulte. Telefonul devine bonă, educator, model de comportament.
Educația reală este amânată sau ignorată.

De ce astfel de trenduri sunt extrem de periculoase
În primul rând, normalizează violența, banalizează frica altora, încurajează comportamente care pot degenera rapid și creează iluzia că realitatea este un joc.
Și, mai ales, pentru că transformă copiii în potențiali autori de fapte grave, fără ca aceștia să înțeleagă ce fac.
Atâta timp cât copiii vor fi lăsați să creadă că orice „challenge” este acceptabil, astfel de trenduri vor apărea din nou și din nou.
Astăzi în Statele Unite. Mâine, oriunde.

