Cauta

Doi tineri din Germania au pedalat 3.000 de kilometri ca să strângă bani pentru România. Spre ce cauză și-au îndreptat atenția

sursă foto: Conservation Carpathia

Doi tineri bicicliști din Germania au pedalat timp de două luni, parcurgând 3.000 de kilometri, de la Munchen până în Argeş şi retur, în cadrul unei campanii intitulate „Balkan by bike”.

Campania a avut drept scop strângerea de fonduri pentru împădurirea a două hectare de teren afectat de defrişările masive din România. Cei doi au reușit să strângă 8.500 de euro.

De la Munchen, la Argeș, pe biciclete

Theresa Drösler and Philipp Hubert sunt doi tineri absolvenți de liceu, care și-au dorit să facă ceva notabil în vara de dinaintea intrării la facultate. Astfel, aflând de campania Fundaţiei Conservation Carpathia de a reîmpăduri sute de hectare din România afectate de defrişări, cei doi tineri germani au luat legătura cu reprezentanţii fundaţiei şi au decis să facă o campanie inedită pentru a servi cauzei lor.

Aceștia și-au propus să strângă fondurile necesare pentru reîmpădurirea a două hectare de teren din zona Groapele din comuna argeşeană Nucşoara.  Astfel, cei doi și-au luat bicicletele și au pedalat de la Munchen, până în judeţul Argeş, parcurgând Austria, Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Serbia, timp în care au strâns fonduri.

Expediția a durat 60 de zile

Expediţia lor, intitulată „Balkan by bike”, a durat în total 60 de zile,  în România cei doi poposind mai multe zile, timp în care au vizitat au şi zonele afectate de defrişări.

„Am dorit să ne implicăm într-o cauză bună înainte de a începe cursurile la facultate, iar protejarea climei şi a mediului înconjurător sunt foarte importante pentru noi. În România, Munţii Carpaţi găzduiesc adevărate comori ale naturii ce au dispărut de mult din Europa, de la populaţii mari de lupi, urşi şi râşi până la o biodiversitate impresionantă. Din păcate, aceste zone sunt în pericol din cauza defrişărilor necontrolate şi a lăcomiei mari a unor companii. Am strâns fonduri ca să ajutăm Fundaţia Conservation Carpathia să reîmpădurească o zonă defrişată”, a declarat pentru „Adevărul” Philipp Hubert.

Ultimele stiri

  • Ce se întâmplă dacă Rusia invadează Marea Baltică? Un joc video oferă răspunsuri
  • Cum emoțiile negative influențează sănătatea intestinală prin axa creier–intestin
  • VIDEO. Cântăreață de muzică populară, acuzată că ar fi furat dintr-un magazin. Reacția solistei: „La poliție s-a râs”/Cum a încercat să explice toată situația
  • VIDEO. Grevă de amploare și proteste în Franța. Oamenii au ieșit masiv în stradă/Au fost făcute zeci de arestări
  • Macroane, mișcă-te mai repede, că îl enervezi pe domnul erou!
  • Educația, cea mai bună investiție în viitorul țării: Fundația Dan Voiculescu premiază cei mai buni studenți ai anului la Gala Studenților
  • UPDATE. Percheziţii la Compania de Apă Braşov şi la locuinţele unor politicieni/Precizări de la DNA
  • Trump a desemnat mişcarea „Antifa” drept organizaţie „teroristă”: „O catastrofă a stângii radicale, bolnavă şi periculoasă”
  • Atac armat în SUA: trei polițiști au murit, alți doi au fost grav răniți – VIDEO
  • Un fost ministru PSD îl acuză pe Bolojan că bulversează administrația locală: „Premierul rămâne surd la orice analiză serioasă/Preferă să-și satisfacă orgoliul nemăsurat”
  • Exit mobile version