AcasăDIVERSEDispar locurile de muncă – și nu din cauza inteligenței artificiale

Dispar locurile de muncă – și nu din cauza inteligenței artificiale

Încetinirea creșterii economice amenință soarta lucrătorilor, nu cele mai recente tehnologii

Temerile legate de faptul că tehnologiile și instrumentele bazate pe inteligența artificială vor prelua munca efectuată în prezent de oameni s-au intensificat de când ChatGPT a devenit viral la sfârșitul anului trecut.

Pe măsură ce a crescut în popularitate, capacitățile și potențialul inteligenței artificiale au devenit din ce în ce mai clare și mai bine cunoscute în rândul publicului. În paralel, a izbucnit o dezbatere cu privire la modul în care această tehnologie ar putea avea un impact asupra carierelor oamenilor.

Economiștii spun că inteligența artificială va avea, fără îndoială, un impact asupra locurilor de muncă și le va automatiza cel puțin parțial. Dar evoluțiile tehnologice precum creșterea IA ar putea să nu fie chiar cel mai important factor care să determine dispariția locurilor de muncă în viitor, potrivit datelor folosite de  HSBC în „Raportul privind locurile de muncă 2023” al Forumului Economic Mondial.Există  tendințe macroeconomice care emenință soarta lucrătorilor.

În primul rând, încetinirea creșterii economice. Într-adevăr, chiar luna trecută, Banca Mondială a declarat că se așteaptă ca economia globală să crească într-un ritm mult mai lent decât anul trecut, cu 2,1% preconizat pentru 2023, comparativ cu 3,1% anul trecut. Prin urmare, multe firme se așteaptă să funcționeze cu mai puțini angajați.

În al doilea rând, povara deficitelor de aprovizionare și costurile în creștere pentru producție afectează profitul și activitatea întreprinderilor.În al treilea rând, inflația rămâne ridicată în multe țări din întreaga lume, inclusiv în statele dezvoltate, în ciuda unor indicii că presiunile prețurilor s-ar putea reduce.

În al patrulea rând, multe corporații sunt puternic îndatorare, iar băncile centrale mențin majorarea ratelor dobânzilor. Angajatorii sunt puși în fața unor situații dificile: o firmă în dificultate nu poate funcționa cu același număr de angajați, dar reducerea lor ar putea însemna falimentul.

Dimpotrivă, arată analiștii HSBC, „adoptarea sporită a noilor tehnologii” este un alt model pe care companiile se așteaptă să ducă la crearea de locuri de muncă – iar inteligența artificială face parte din acest model.

O pondere netă de peste 20% dintre companii se așteaptă ca IA să adauge locuri de muncă, mai degrabă decât să le înlocuiască, se menționează în raportul Forumului Economic Mondial.O amenințare ar fi apariția roboților umanoizi, dar această tehnologie se află abia la început și nu este aplicată decât într-o nișă îngustă a sectoarelor economice.

Chiar dacă inteligența artificială atrage cea mai mare atenție în prezent, nu poate fi considerată vinovată de pierderea joburilor. Și, în general, efectul tehnologiilor de ultimă oră nu se traduce neapărat în concedieri.

Stagnarea economică și strategiile greșite  ale guvernelor înseamnă amenințări mult mai mari pentru angajați. Ar trebui ca factorii de decizie politică să nu mai considere inteligența artificială ca o sperietoare, ci mai bine să depună eforturi pentru  stabilitate economică.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
612 afisari

1 COMENTARIU

  1. Intadevar este un adevăr dur, cu multe implicați la scara mondiala..Dar inviitor va trebui sa ne adaptam situației vrem nu vrem și sa trecem la adaptare pas cu pas.
    .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger