Piramidele egiptene au fost construite iniţial de-a lungul unui braţ al Nilului, cu o lungime de 64 de km, pe care l-au numit Ahramat (piramide, în arabă), care a dispărut ulterior îngropat sub terenuri agricole şi deşert. Sunt concluzii la care cercetătorii au ajuns de curând.
Toate aceste piramide au fost construite într-o perioadă de timp de aproape 1.000 de ani, începând cu aproximativ 4.700 de ani în urmă, când Nilul avea un debit mult mai mare decât în prezent şi, în unele zone, se răsfira în mai multe braţe, potrivit dovezilor sedimentare.
Ce este structura de forma literei „L”
O echipă de arheologi niponi a identificat o misterioasă structură subterană în forma literei „L”, aflată în necropola de vest din Giza. Măsoară cel puţin 10 metri lungime.
Din analiza datelor, structura de forma literei „L” pare să fi fost umplută cu nisip după ce a fost construită, conform studiului.
Structura mai adâncă este „o anomalie foarte rezistivă”, conform datelor, ceea ce înseamnă că ar putea fi constituită dintr-un amestec de nisip şi pietriş sau poate că este „un gol de aer”, conform echipei de arheologi.
Un om de ştiinţă a precizat într-un e-mail pentru Live Science că este încrezător că această structură nu este un fenomen natural pentru că „forma sa este prea exactă”.
Nilul, o importanţă crucială
Şi aceste cercetări arată încă o dată importanţa Nilului ca „autostradă” şi arteră culturală pentru vechii egipteni, şi evidenţiază, totodată, modul în care societăţile umane au fost afectate istoric de schimbările din mediul înconjurător.
Datele mai sugerează că la momentul când piramidele au fost construite, regiunea Giza era bogată în vegetație. După sedimentele recoltate, Nilul avea un debit mult mai mare și era răsfirat în mai multe brațe acum 4.700 ani.