Cauta

Declinul zonelor rurale în Europa. „Acum nu mai există nimic”

Spaniolul Nicolas de la Fuente, 92 de ani,  își amintește de bunăstarea satului  Molezuelas de la Carballeda, o comunitate agricolă prosperă: ”aveam de toate”.

Dar era abundenței pastorale a apus de mult. Activitatea comercială a dispărut practic. Acest sat a devenit un deșert economic, relatează Financial Times. Vârsta medie a celor 47 de locuitori ai săi a ajuns la 70 de ani. „Acum nu mai există nimic”, spune de la Fuente. „Totul s-a terminat”.

Depopularea rurală a fost mult timp o problemă în unele părți din sudul și estul Europei. Dar tendința devine o amenințare existențială și se răspândește pe continent, fără a lăsa nicio țară neafectată.

În deceniul până în 2024, numărul estimat de persoane care trăiesc în regiuni predominant rurale ale UE a scăzut cu aproape 8 milioane, o scădere de 8,3%, în timp ce populația urbană a crescut cu peste 10 milioane, sau 6%.

Regiunile care reprezintă aproximativ 40% din suprafața UE și conțin o treime din populația acesteia se confruntă cu o scădere susținută a numărului de locuitori. Magazinele și restaurentele sunt forțate să se închidă, transportul se reduce, medicii sunt mai greu de găsit, iar sălile de clasă devin mai goale.

„Cetățenii ar trebui să fie egali, dar cei din zonele rurale plătesc prețul unor servicii mai proaste, al unor costuri mai mari și al unor oportunități mai puține”, a declarat Raffaella Mariani, primarul unei comune din Garfagnana(Toscana).

”Depopularea amenință patrimoniul cultural al Europei, limbile locale, meșteșugurile, terenurile agricole, tradițiile și chiar securitatea națională”, avertizează Lamia Kamal-Chaoui, director la Centrul pentru regiuni și orașe al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

OCDE îndeamnă zonele rurale să „se restrângă inteligent”: consolidarea serviciilor, stimularea conectivității, utilizarea tehnologiei pentru a îmbunătăți accesul la asistență medicală și educație.

Însă problemele de fond din zonele izolate – îmbătrânirea populației, scăderea natalității și lipsa locurilor de muncă – vor fi mai greu de abordat.

În Europa de Est,  deceniile de industrializare centralizată sub influență sovietică au dus la deplasarea oamenilor către centrele urbane.

De asemenea, emigrația prelungită și ratele scăzute ale natalității și-au pus amprenta: multe sate sunt pur și simplu părăsite. Se preconizează că populația rurală a UE va scădea cu 18% până în 2100.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version