Românii nu mai au încredere în politicieni și sincer nici n-ar avea de ce. După atâtea minciuni, bâlbe și măsuri luate peste noapte, e greu să mai crezi pe cineva care-ți zâmbește frumos la televizor și îți ia banii a doua zi din portofel. Oamenii s-au prins: vorbele frumoase nu plătesc facturile, iar statul digitalizat există doar în PowerPoint, nu la ghișeu.
„Nimeni nu mai are încredere în politicieni, aia e clar”
Mircea Abrudean, președintele Senatului, a zis-o pe șleau: „Din păcate, România se află într-o situație complicată din perspectiva încrederii. Nu mai are nimeni încredere în politicieni, aia e clar. Foarte mulți au vorbit mult prea mult și au făcut mult prea puțin.”
Corect, domnule Abrudean. Doar că românii știau asta de mult, fără să vină cineva din sistem să le confirme. De 30 de ani tot auzim aceleași discursuri: „vom reforma”, „vom tăia birocrația”, „nu vom mări taxele”. Și ce s-a întâmplat de fapt?
Românii s-au prins că nu trăiesc într-o țară guvernată, ci într-un experiment social: cum să înghiți o promisiune și să te prefaci că e progres.
Instituțiile statului, campioane la „merge greu”, „nu se poate” și „reveniți mâine”
Abrudean a recunoscut și altceva: „Nu mai are nimeni încredere nici în instituțiile statului și asta este foarte grav.” Dar oare de ce?! De ce românii nu mai au incredere în instutuțiile statului? În 2025, încă trebuie să mergem cu dosar cu șină, copii xerox și ștampile care se pierd mai des decât se dau. Cum să ai încredere în instituții care trăiesc în epoca faxului?
Și hai, că poate asta nu ține de încredere, dar unde e digitalizarea? Ce digitalizare? Ce evoluție? Așa-i spun ei când îți trimit un PDF prin e-mail și te pun să-l tipărești și să-l aduci semnat, fizic, la ghișeu.
Te duci să plătești o taxă și afli că „nu merge sistemul”. Întrebi de ce nu poți plăti cu cardul și ți se răspunde cu superioritate: „nu se poate, dom’le, aici nu suntem bancă”. Adică cum? Ne verifică ANAF-ul peste tot și la unghii, dar când mergi să plătești ceva la ei scrie mare pe ușă, PLATA DOAR CASH. Aham…
În schimb, la încasat amenzi, sistemul merge impecabil. Statul român e ca un calculator vechi care se blochează exact când ai nevoie de el, dar toată lumea se preface că e smart.
Românii, exasperați: „ne furați cu zâmbetul pe buze și ne cereți încredere”
În trei luni, s-au făcut creșteri cât pentru trei ani. TVA, taxe, scumpiri, totul merge în sus, mai puțin salariile. Dar ni se spune că „e spre binele economiei”.
Care economie, cea în care jumătate din populație face jonglerii ca să plătească facturile la curent?
Când vezi politicieni care își votează pensiile speciale cu două mâini, dar te ceartă că „nu sunt bani la buget”, îți vine să le trimiți o poză cu realitatea: o mamă care așteaptă trei ore la ANAF să depună o cerere, un tânăr care pleacă din țară și un bătrân care încă își numără monedele la farmacie.
Abrudean mai zice ceva interesant: „Oamenii nu mai cred ceea ce li se spune.”
Păi cum să creadă, când adevărul se schimbă de la o conferință la alta? Când un ministru promite că nu vor fi tăieri, iar peste o săptămână anunță ajustările?
Românii nu mai sunt proști. Nu mai pun botul la discursuri despre „greaua moștenire” și „reforme istorice”. S-au săturat de teatrul ieftin al puterii.
Românii nu s-au născut neîncrezători. I-ați învățat voi, domnilor politicieni, că speranța costă și se plătește în rate, cu nervi, timp pierdut și cozi interminabile.
Și da, e grav că nu mai avem încredere în instituțiile statului. Dar e și mai grav că nici statul nu mai are încredere în propriii cetățeni. Îi tratează ca pe niște supuși, nu ca pe oameni care îl țin în viață.
Așa că, dacă vă întrebați de ce românii nu mai cred, răspunsul e simplu: pentru că s-au trezit!
