Cauta

Cum câștigă bani Statul Islamic

Vânzarea de țiței, transferul financiar, narcoticele, contrabanda și extorcarea sunt principalele surse de venit pentru grupurile teroriste

Cel puțin un complot terorist major a fost dejucat de Serviciile franceze  în perioada Jocurilor Olimpice,  iar canalele pro-Stat Islamic lansează amenințări la adresa stadioanelor și a fanilor.

Principala preocupare vine din partea „Statului Islamic din regiunea Khorasan” (IS-K), cu sediul în Afganistan. Și pe bună dreptate, comentează The Spectator. În martie 2023, generalul american Michael Kurilla a avertizat Congresul că IS-K ar putea lansa un atac împotriva unor ținte europene cu „un avertisment foarte scurt sau chiar deloc”.

Un an mai târziu, IS-K și-a asumat responsabilitatea pentru atacul asupra Crocus City Hall, regiunea Moscova, care a ucis peste 140 de personae.

Înaintemergătorul grupării, Statul Islamic din Irak și Siria, controla în 2015 o zonă de patru ori mai mare decât Țara Galilor. S-a putut baza pe fluxuri de venituri tipice unei entități statale. A  beneficiat de un comerț profitabil cu antichități furate și de exploatarea resurselor naturale. Numai vânzarea de țiței a ajuns la 3 milioane de dolari pe zi. Asta înseamnă o mulțime de arme AK.

„Hub-and-spoke”

Răpirile pentru răscumpărare, contrabanda și extorcarea continuă să fie principalele surse de venit pentru IS-K, dar la o scară mai mică.

Narcoticele au fost, din punct de vedere istoric, o soluție pentru grupurile rebele. Talibanii au fost fericiți să profite de pe urma comerțului cu opiu în timpul insurgenței lor: 100 de milioane de dolari pe an. Dar IS-K nu s-a alăturat acestui comerț și a criticat vehement implicarea talibanilor, ceea ce a dus la  o izbucnire a violențelor între cele două grupuri în 2017.

Cu toate acestea, IS-K beneficiază de o rețea de francize ale Statului Islamic care sunt înființate în întreaga lume. Un sistem internațional „hub-and-spoke” înseamnă că resursele sunt puse în comun de fiecare dintre francize, IS-K fiind beneficiarul net.

Potrivit unui raport al echipei de monitorizare a ONU, biroul Al-Karrar al SI, care are sediul în Puntland, Somalia, trimite în mod regulat bani prietenilor săi din Afganistan.

De asemenea, revizuirea analizelor blockchain de către proiectul CRAAFT a arătat că donațiile făcute unităților media islamiste au venit sub formă de criptomonede Bitcoin, Ethereum și TRX.

Rețeaua hawala

O problemă mult mai mare este utilizarea de către IS-K a hawala –  o rețea informală de brokeri care transferă bani, cu o reglementare redusă sau inexistentă.

Trezoreria SUA a raportat că IS-K se folosește în mod obișnuit de hawala, în special în Kabul și Jalalabad, pentru a transfera sume în Afganistan și a obține fonduri în  Turcia, Pakistan și  Emiratele Arabe Unite. Aceste fonduri ajung inevitabil în economia licită, intermediarii cumpărând întreprinderi, proprietăți și alte active.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • A fost wekeendul copiilor la Berceni Arena – două zile de neuitat
  • Horoscop 3 iunie 2025 – Preferabil să planifici bine activitățile
  • Alege ce citești
  • Dolarul slab, finanțatorul tranzacțiilor „carry”
  • Ribbentrop-Molotov 2.0. America revendică Polonia, România – abandonată Franței
  • Deși suntem cu un picior în groapă, OCDE ne obligă să donăm bani pentru redresarea economică a Ucrainei
  • Tensiuni la Clairefontaine: Didier Deschamps, nemulțumit de atitudinea Realului față de jucătorii francezi
  • Dan Șucu a ales: ei vor conduce Rapidul!
  • Statul și-a mai tras niște bani din afacerea cu energia
  • Exit mobile version