Cultura toxică a supereroilor

„We  don’t need another hero”, a cântat Tina Turner în anii ’80. Cum s-au schimbat vremurile? În zilele noastre avem „Supereroii sunt peste tot”, o carte pentru copii scrisă de vicepreședintele SUA, Kamala Harris.

Cartea ne învață că “supereroii pot fi găsiți peste tot în viața reală, de la membrii familiei, la prieteni, la profesorii de la școală și de la facultate”.

Acei micuți dragi cu vârste cuprinse între doi și cinci ani care suferă de ADHD – așa cum se pare în mod misterios că suferă atât de mulți copii din familii înstărite – pot evita lectura și pot participa, în schimb, la un „Curs de formare a supereroilor” organizat de Little Hero Company într-o biserică din Dulwich, Marea Britanie. Mai există și alte oferte, un psihiatru specializat  în “supereroi și cultura pop în terapia pentru copii și adolescenți”.

Dar cei mai cunoscuți supereroi ai noștri, copiii, sunt deseori afectați de abuz, divorț, pierdere, izolare, furie și provocările de sănătate mintală care îi însoțesc.

Peste tot în lume, ei visează la educație mai presus de orice, care le va permite să obțină un loc de muncă plătit decent pentru a scăpa de sărăcie. Între timp, se pare că o minoritate considerabilă de elevi din lumea întâi trebuie să fie convinși și îngrijiți de ființe mitice pentru a face următorul pas către maturitate.

Probabil că nu este surprinzător. Trăim într-o eră în care – din cauza tuturor, de la rețelele sociale la jocurile pe computer – toată lumea este încurajată să se vadă ca un erou în propriul joc al vieții, comentează The Spectator.Cu atâtea experiențe trăite online, nu e de mirare că viața a început să pară un joc – cu puncte de strâns (obsesia pentru datele de fitness), bani de adunat (monede cripto) și bătălii (fictive) de câștigat.

Unul dintre cele mai derutante aspecte ale acestei nebunii este tendința din ce în ce mai accentuată de a cataloga handicapurile drept „superputeri” – o căutare rapidă pe Google aduce bipolaritate și autism, orbire și surzenie. De fapt este o reformulare de marketing, folosind tinerii drept carne de tun mediatic în afacerile care merg bine – sănătate, alimentație, Big Tech etc.

Dacă e să ne luăm după imbecilitatea numită corectitudine politică, atunci și credința că o femeie poate avea un penis este înrădăcinată în cultura superwomen.

În aceste vremuri dificile, ultimul lucru de care avem nevoie este ca oamenii să pretindă că sunt ceva ce nu sunt, în loc să se uite direct în față și să înceapă să își rezolve problemele. Avem nevoie de stoici sensibili – nu de supereroi autoînșelați și autodiagnosticați.