Cauta

Cultura se leapădă de sponsorizările Big Oil

National Portrait Gallery din Londra a anunţat că nu îşi va reînnoi controversatul parteneriat cu BP atunci când acesta va expira în luna decembrie, alăturându-se altor instituţii culturale britanice care au întors spatele sponsorizării gigantului petrolier.

British Petroleum  a sponsorizat încă din 1989 Portrait Award, prestigiosul premiu anual al muzeului londonez care găzduieşte portrete ale personalităţilor istorice, în prezent închis pentru renovare înainte de redeschiderea planificată în 2023, notează AFP.

“Galeria este extrem de recunoscătoare BP pentru sprijinirea pe termen lung. Finanţarea premiului a promovat creativitatea, a încurajat arta portretului timp de circa 30 de ani şi a oferit o platformă pentru artiştii din întreaga lume, inspirând şi încântând publicul din Marea Britanie”, a declarat directorul muzeului, Nicholas Cullinan.

În acelaşi comunicat, BP se declară „foarte mândră” de susţinerea artei şi culturii britanice „timp de peste treizeci de ani”.

În contextul în care grupul îşi propune să fie neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, „trebuie să căutăm noi modalităţi de a ne folosi cât mai bine talentul, experienţa şi resursele”, a adăugat una dintre directoare, Louise Kingham.

Dezbaterea privind sponsorizarea instituțiilor culturale de către marile companii petroliere a luat amploare în ultimii ani în Regatul Unit, pe fondul urgenței climatice.

Royal Shakespeare Company și National Galleries of Scotland au rput deja legăturile cu BP, iar National Theatre a făcut același lucru cu Shell, la presiunea artiștilor și activiștilor de mediu.

British Museum este în prezent criticat pentru sponsorizarea de către BP a unei expoziții de largă anvergură dedicate sitului preistoric Stonehenge.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Exit mobile version