Cauta

Consumul de gaze din industria internă a scăzut cu 63%. Urmează solidaritatea cu statele UE

România, în poziție de drepți în fața UE. Solidaritatea are un singur sens

România s-a conformat cu succes ordinului Comisiei Europene de a reduce consumul de gaze cu 15%, reușind performanța de a tăia chiar 63% din consumul de gaze din sectorul industrial. Analiza pe baza raportării de către statele membre arată că, în august și septembrie, consumul de gaze al UE ar fi cu aproximativ 15 % mai mic decât media ultimilor 5 ani, reducere la care România a contribuit în exces. Pasul numărul doi este solidaritatea europeană, prin care România va trebui să cedeze gazele economisite către statele Uniunii Europene.

Cu depozitele pline, România tot va avea nevoie de gaze din import dacă va fi o iarnă grea, ne spune Dian Popescu, fost consilier al ministrului energiei. Acesta arată că, dacă nu vor fi disponibile cantități din import, România va trebui să-și mai închidă din întreprinderile consumatoare de gaze. ”Acum avem în depozite 3 miliarde de metri cubi de gaze, pentru că au înmagazinat acum și Romgaz, și OMV și Engie și Eon, și Electrica. Dacă va fi o iarnă călduroasă, ne ajung, chiar putem exporta, dar, dacă va fi iarnă friguroasă, va trebui să importăm. Chiar dacă avem gaze în depozite, noi nu putem scoate mai mult de 24 milioane de metri cubi pe zi, că nu s-au făcut modernizări la depozite. Și dacă producem cam 24 de milioane m.c. pe zi și este o iarnă grea, care necesită 75 milioane de m.c. pe zi, trebuie să importăm. Dacă nu vom avea de unde să importăm, vom fi nevoiți să oprim consumatorii din industrie. Oricum, la noi s-a redus consumul de gaz din industrie cu 63%. Așa că este foarte posibil să avem surplus și să livrăm spre Europa. Dacă iarna va fi una geroasă și Uniunea Europeană va avea nevoie de gaze, ni se va cere să pompăm spre UE. Și atunci OMV-ul o să-și mărească producția de gaze, că nu a scăzut-o degeaba cu 11% până acum. În asta va consta solidaritatea. Noi le vom da gaze”, ne-a declarat Dian Popescu, fost consilier al ministrului Energiei.

Poliția gazelor

Comisia Europeană vrea să instituie instrumente noi pentru a furniza informații cu privire la capacitatea disponibilă, precum și noi mecanisme pentru a se asigura că operatorii de pe piață nu rezervă și nu irosesc capacitatea disponibilă de gaze, instituția monitorizând îndeaproape măsurile de reducere a cererii. ”Analiza preliminară pe baza raportării de către statele membre arată că, în august și septembrie, consumul de gaze al UE ar fi cu aproximativ 15 % mai mic decât media ultimilor 5 ani. Eforturi similare vor fi necesare în fiecare lună până în luna martie pentru a respecta dispozițiile regulamentului Consiliului. Statele membre vor raporta o dată la două luni cu privire la progresele lor. Comisia este pregătită să declanșeze alerta la nivelul UE sau să revizuiască aceste obiective dacă măsurile actuale se dovedesc insuficiente. Pentru a consolida pregătirea pentru eventuale situații de urgență, Comisia propune măsuri care să permită statelor membre să reducă și mai mult consumul neesențial pentru a se asigura faptul că gazele sunt furnizate serviciilor și industriilor esențiale și pentru a extinde protecția prin solidaritate, cu scopul de a asigura volumele critice de gaze pentru producerea de energie electrică”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Consorțiu de companii pentru achiziții comune

Ultima decizie a Comisiei Europene a fost acordarea permisiunii întreprinderilor de a forma un consorțiu european de achiziții de gaze, în conformitate cu normele UE în materie de concurență. Achizițiile în comun ar ajuta statele membre mai mici și, în special, întreprinderile, care se află într-o situație mai puțin favorabilă în calitate de cumpărători, să aibă acces la gaze în condiții mai bune. Totodată, Comisia Europeană a sesizat că nu toate statele membre au pus în aplicare acordurile necesare vizând solidaritatea bilaterală și a propus stabilirea unor norme implicite. ”Acestea vor asigura faptul că orice stat membru care se confruntă cu o situație de urgență va primi gaze de la alte state în schimbul unei compensații echitabile. Obligația de a respecta solidaritatea va fi extinsă la statele membre care nu sunt conectate la facilități GNL, cu condiția ca gazul să poată fi transportat în statul membru în care este necesar”, se mai precizează în comunicatul Comisiei Europene.

Ultimele stiri

  • Sacu, bacu și babacu
  • S-au terminat europarlamentarele – începe marea văicăreală a „centriștilor”
  • În meciul tur, USR – Șoșoacă 2 – 2. Returul va fi greu
  • Monica Ghiurco, în comisia de evaluare a finaliștilor campaniei naționale „Liga Profesorilor Excepționali” a Fundației Dan Voiculescu
  • Emil Boc a răbufnit, în direct, după câștigarea alegerilor: „Păi, bă fraierilor… Doamne, iartă-mă” – VIDEO
  • Alertă de incendiu la Centrala de la Cernavodă. Pompierii, intervenție de urgență/ISU: „Situaţia este sub control”
  • Canicula ne creşte substanţial factura la energie electrică. Cât plătim dacă ținem aerul condiționat deschis toată ziua
  • Nicuşor Dan anunță că l-a felicitat Ciolacu: „Mi-a spus că ar trebui să vorbim de viitorul Bucureştiului” – VIDEO
  • „Golden Gate de România” a ajuns o „tinichea”! Şoferii se plâng din nou de podul suspendat peste Dunăre, Brăila-Tulcea
  • Fâşia de pământ din mijlocul ţării „ruptă” de realitatea politică. Orașul în care niciun român nu a fost ales în Consiliul Local
  • Exit mobile version