În aproape trei decenii de istorie a rundelor anuale de conferințe climatice ale ONU, COP 29 de la Baku se remarcă prin indiferență, ipocrizie și absenteism.
În cadrul acordului climatic de la Paris, procesul a trecut de la țări care stăteau în jurul mesei negociind obiectivele de emisii la țări care își depuneau propriile obiective – sau decideau să nu aibă deloc obiective – sub formă de angajamente naționale(NDC) determinate la fiecare cinci ani.
Nu este surprinzător că acordul de la Paris nu a reușit să ducă la atingerea unui vârf al emisiilor globale de gaze cu efect de seră, notează The Spectator. În 2015, emisiile de dioxid de carbon erau de 35,4 miliarde de tone. În 2023, acestea au crescut la 37,79 miliarde de tone – o creștere de 6,75 la sută.
Rezultatul sistemului de NDC-uri este că reuniunile COP au devenit locuri unde se vorbește despre standardizarea raportării emisiilor, un subiect plictisitor, și despre bani – cât de mult ar trebui să ofere Occidentul țărilor în curs de dezvoltare.
Costul net zero
Într-un articol din FT săptămâna trecută, Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene, a citat estimările ONU conform cărora tranziția energetică necesară pentru a atinge neutralitatea emisiilor de carbon necesită până la 11,7 trilioane de dolari pe an, echivalentul a 10 procente din producția mondială.
Supraviețuirea economică depinde de deblocarea capitalului verde, susține Lagarde. Aceasta este o gândire de grădiniță în ceea ce privește finanțele. Cel mai puternic bancher central din lume pare să creadă că există trilioane de dolari de capital nefolosit care zac prin pivnițele cuiva.
Ce vrea cu adevărat Lagarde, dar nu are onestitatea să spună, este că net zero necesită devierea unei cantități uriașe de capital de la investițiile productive, unde obțin un randament mai mare decât în cazul așa-numitelor investiții verzi.
Dar a spune adevărul despre costul net zero este echivalent cu a-l ucide. Singurul lider mondial care a înțeles consecințele economice grave ale zero net este Donald Trump, ale cărui alegeri accelerează deja alunecarea COP-urilor în irelevanță.
După ce a retras Statele Unite din acordul de la Paris în primul său mandat, Trump promite să facă același lucru și în al doilea. Singura renegociere care ar fi eliberat SUA de angajamentul legal de a prezenta un NDC cu obiective de emisii din ce în ce mai stricte la fiecare cinci ani ar însemna distrugerea acordului.
De fapt, conferințele climatice ale ONU au ajuns exemple de circ și de spălare a imaginii. Azerbaidjanul este un producător de petrol; la fel și Dubai, care organizat cu abilitate COP-ul de anul trecut.