Au trecut doar patru luni de când Elon Musk a cumpărat Twitter și a concediat brusc jumătate din angajați, dar patronul continuă să reducă personalul și să stârnească controverse, punând sub semnul întrebării capacitatea de supraviețuire a platformei.
În acest weekend, compania californiană a concediat cel puțin încă 200 de angajați, adică 10% din forța sa de muncă, notează New York Times.De la sfârșitul lunii octombrie, între planuri sociale, demisii și ingineri concediați personal pentru că l-au criticat pe Musk, Twitter a trecut deja de la 7.500 la 2.000 de angajați, potrivit estimărilor cotidianului și ale altor media specializate, precum The Information.
Jasmine Enberg, analist la Insider Intelligence, a declarat pentru AFP că rețeaua socială – avea peste 368 de milioane de utilizatori lunari la nivel mondial în 2022 – va pierde aproximativ 32 de milioane până 2024, descurajați de proliferarea conținutului toxic și/sau de creșterea numărului de defecțiuni.
„Twitter a pierdut sute dintre principalii săi advertiseri, iar veniturile au scăzut vertiginos față de anul trecut. Brandurile nu au încredere” în proprietarul platformei, a cărei audiență a fost întotdeauna mică în comparație cu rivalii săi, giganții Google și Meta. Iar această tendință se va agrava”.
În același timp, mai mulți foști angajați și companii au intentat procese împotriva companiei Twitter pentru rezilierea abuzivă a contractelor sau neplata chiriei și a facturilor.Iar Blue, serviciul de abonament cu plată lansat anul trecut în mare confuzie drept alternativă la veniturile din publicitate, nu este un succes. Până la jumătatea lunii ianuarie, doar 180.000 de persoane se abonaseră la acest serviciu în SUA, potrivit The Information.
„Twitter ar trebui să își mărească de aproape 100 de ori numărul de abonați la nivel global pentru a compensa pierderile de venituri din publicitate”, spune Enberg. „Nu este o bătălie grea, ci o sarcină insurmontabilă”.
Elon Musk – din nou cel mai bogat om din lume, caută pe cineva care să îl înlocuiască la conducerea Twitter, o mișcare care ar putea ajuta platforma să se redreseze.