Iată o întrebare de tip pub quiz: ce țară europeană nu are un obiectiv net zero? Răspunsul surprinzător este Norvegia.
Surprinzător, deoarece țara scandinavă pare să se comporte într-un mod pe care oficialii Națiunilor Unite și alte ONG-uri globale îl consideră exemplar.
Într-adevăr, este una dintre puținele țări ale căror strategii sunt foarte aproape de intențiile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, în opinia site-ului Climate Action Tracker
Norvegia face toate lucrurile pe care Ed Miliband (ministrul britanic al energiei) ar dori să le facem, conducând Europa în adoptarea mașinilor electrice și, de asemenea, în utilizarea pompelor de căldură, scrie The Spectator.
Cu toate acestea, Norvegia nu are încă un obiectiv net zero. De ce? Pentru că guvernul său pare să se fi gândit bine la toată chestiunea și și-a dat seama că a merge până la capăt ar fi extrem de costisitor. Una este să-ți reduci emisiile de carbon și alta este să blochezi orice sursă imaginabilă a acestora. Norvegia, spre deosebire de Marea Britanie, prețuiește creșterea economică în detrimentul purității ideologice.
Prin urmare, nu ar trebui să fie de mirare că ministrul norvegian al energiei, Terje Aasland, tocmai a disprețuit politica UK de reducere a producției de petrol și gaze din Marea Nordului. Norvegia va continua să dezvolte exploatările pe termen lung, dintr-un motiv evident: industria a contribuit la îmbogățirea fantastică a țării, permițându-i să construiască un fond suveran pe care guvernul britanic profund îndatorat nu poate decât să îl invidieze
”Industria de petrol și gaze salvează locuri de muncă și creează multă valoare pentru societatea norvegiană”, a precizat Aasland.”Cred că în Regatul Unit, industria petrolului și gazelor a contribuit în același mod – până acum.”
Cuvintele sale scot la iveală prostia interdicției lui Miliband de a emite noi licențe pentru petrol și gaze. În loc de abordarea pragmatică adoptată de Norvegia, fostul lider al Partidului Laburist urmează o măsură absolutistă care condamnă Marea Britanie să devină mai puțin bogată și mai puțin sigură din punct de vedere energetic.
În timp ce Marea Britanie a impus industriei de petrol și gaze taxe excepționale în ultimii ani, Norvegia a oferit facilități fiscale pentru a-și menține independența energetică. Asta rezumă diferența dintre politica britanică și cea norvegiană.
Săptămâna aceasta, odată cu intervenția lui Tony Blair, se părea pentru scurt timp că guvernul ar putea face tranziția către o politică mai echilibrată. Din păcate, cu Keir Starmer de partea lui Miliband și cu Blair revenind în mod bizar asupra remarcilor sale, momentul a trecut.