Cauta

Ce părere şi-a făcut un vlogger român despre Rusia, după ce a petrecut 30 de zile la Moscova şi Sankt Petersburg (VIDEO)

Vloggerul român Cosmin Avram a stat 30 de zile în Rusia, într-o perioadă în care ţara condusă de Putin este implicată într-un conflict armat cu Ucraina.

A vorbit cu români stabiliţi acolo, dar şi cu ruşi, apoi şi-a împărtăşit impresiile.

A fost Rusia afectată de sancţiunile Occidentului?

Unul dintre subiectele abordate în ultimul clip făcut din Rusia este în ce măsură sancțiunile internaționale au avut vreun efect negativ asupra vieții rușilor.

”Am ajuns acum aproape o lună de zile în Moscova. Am avut șansa să vorbesc cu foarte multe persoane, mulți dintre ei români, moldoveni, iar în momentul în care am adus acest subiect în discuție, părerile sunt împărțite.

Părerea mea NECENZURATA despre OAMENII din RUSIA - AU PLECAT CU ADEVARAT mările companii?

Foarte mulți spun că nu. Brandurile mari nu au plecat din Rusia, ele încă activează aici.

Pe de altă parte, sunt și persoane care spun că da, au părăsit țara. Ei bine, în acest clip vom vedea cum sau lucrurile cu adevărat. Vom merge la ușa brand-urilor. Batem la ușă, vedem dacă ne deschid sau nu„, a spus vloggerul, care a intrat într-un fost restaurant McDonald’s.

Localul a rămas neschimbat, cu excepţia numelui.

În interior, totul este intact, neschimbat. Nu știu calitatea burgerilor dacă este aceeași, pentru că nu am mâncat până acum, nu am încercat.

Dar interiorul, după cum bine vedeți, seamănă perfect. Iar brandurile europene, cum ar fi Mohito, sunt deținute acum de companii chinezești sub o altă denumire”, a explicat vloggerul.

Ruşii simpli şi-au continuat viaţa

Avram a susținut că din discuțiile pe care le-a purtat a ajuns la concluzia oamenii simpli nu prea sunt afectați de aceste sancțiuni.

În schimb, companiile mari, brand-urile mari sunt afectate. Unele au fost nevoite să-și închidă activitatea, altele să-și schimbe proprietarii. Sistemul swift a fost blocat.

Așadar, cardurile Master card și Visa funcționează în Rusia doar dacă au fost emise de o bancă din Rusia. În momentul în care ai părăsit țara, nu mai funcționează. Același lucru se întâmplă și în cazul nostru”, a explicat el.

Avram a vizitat mai multe centre comerciale și zone pietonale cunoscute pentru magazinele aflate aici pentru a vedea dacă marile branduri au rămas în Rusia. Concluzia: unele au rămas, altele nu.

”Sunt peste tot oameni care supraveghează, doar că oamenii sunt liniștiți, dacă îți vezi de treaba ta, nu au nimic cu tine. Și aici același control de securitate.

Pur și simplu nu poți intra nicăieri în acest oraș fără să treci printr-astfel de control de securitate fie că vorbim despre metrou sau centru comercial”, a explicat el.

Ultimele stiri

  • Like, share, încasează: milogeala online are zero conținut, mult tupeu și cont Revolut
  • BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
  • Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte
  • ULTIMA ORĂ. Anca Dragu ar fi refuzat postura de premier tehnocrat (surse). Care e pasul următor pe care-l va face Nicușor Dan?
  • Update/BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, publicate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
  • Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă
  • Accident grav în județul Botoșani. A fost implicată și o ambulanță: doi morți și patru răniți
  • Șeful PSD, Sorin Grindeanu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Am prefera un guvern politic”/ Rocada, „mult mai bună” -VIDEO
  • Somnul – Medicamentul Invizibil: Cum lipsa odihnei ne sabotează sănătatea
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version