Jocurile de război nu se rezumă la prezicerea viitorului, ci pot fi folosite pentru a influența alegerile privind bugetele, armele, politicile externe și, în cele din urmă, puterea internaționalăAnul trecut, Camera Reprezentanților, condusă de republicani, a creat o comisie specială pentru a examina provocările pe care China le reprezintă pentru Statele Unite. Comisia a folosit un instrument deosebit de eficient: jocurile de război.
Jucătorii au fost rugați să acționeze în calitate de consilieri ai președintelui, recomandând răspunsuri diplomatice, economice și militare la o invazie chineză în Taiwan. Printre participanți s-au numărat Michele Flournoy, fost subsecretar la Departamentul Apărării și generalul James „Mike” Holmes( Air Combat Command).
Potrivit Foreign Affairs, aceste jocuri au demonstrat că nu va exista „nicio victorie rapidă” pentru niciuna dintre părți, că toate forțele militare implicate vor suferi pierderi dramatice, că Statele Unite au nevoie disperată de mai multe muniții și că un astfel de conflict ar avea un potențial periculos de escaladare – chiar până la război nuclear.
Jocurile de război nu se rezumă la prezicerea viitorului, ci pot fi folosite (cu bună știință sau nu) pentru a influența alegerile privind bugetele, armele, politicile externe și, în cele din urmă, puterea internațională.
Prin proiectarea și încadrarea cu atenție a unui joc de război, planificatorii pot crea un rezultat pe care îl aleg. În consecință, un joc de război dezvăluie adesea mai multe despre interesele și intențiile jucătorilor decât despre rezultatul jocului în sine.
În cazul jocurilor cu Taiwan, care sunt atât de populare la Washington în acest moment, valoarea lor nu constă în informarea liderilor din domeniul apărării că un război între Statele Unite și China ar fi greu de câștigat.
Jocurile sunt mai utile pentru oficiali – și pentru observatorii externi – pentru ceea ce dezvăluie despre facțiunile și actorii din politica americană care împing țara să înceapă să se pregătească pentru un război cu China.
În timpul Războiului Rece, jocurile de război din SUA au evoluat pentru a include impactul armelor nucleare: Sigma, Global War Game. În 1983, seria Proud Prophet a durat peste șase săptămâni și a inclus 200 de jucători.
Din cauza resurselor implicate, există o luptă birocratică și politică în spatele scenei pentru a determina ce jocuri vor fi „sponsorizate” și prioritizate. De exemplu, un „Joc de război integrat global” din 2019 a fost integrat de Statul Major și comandamentele funcționale – Cibernetic, Strategic și Operațiuni Speciale.
Jocurile jucate în afara guvernului pot, de asemenea, să semnaleze sentimentul public și voința politică, oferind adversarilor indicii cu privire la nivelul de sprijin popular pentru un anumit scenariu. Dacă jocurile de război despre un anumit adversar sunt jucate pe scară largă în societatea civilă, ar putea fi un semn că această societate ia în considerare perspectiva unui viitor război.
La Washington, jocurile desfășurate de diferite grupuri de reflecție pot semnala convergența în jurul unei probleme politice. Jocurile cu tema Taiwan din zilele noastre sunt finanțate și conduse de grupuri de reflecție care acoperă mai multe ideologii și partide politice.
Alegerile privind scenariul, obiectivele și capacitățile adversarilor, regulile privind modul în care participanții pot juca și ce capacități pot folosi, precum și modul în care sunt evaluate rezultatele pot afecta semnificativ rezultatul unui joc.
În cele din urmă, modul în care rezultatul unui joc de război este împărtășit sau făcut public dezvăluie intențiile organizatorilor jocului. Declasificarea sau scurgerea jocurilor sugerează că Departamentul Apărării are stimulente pentru a face publice rezultatele – ca o amenințare de descurajare.
Circumstanțele care înconjoară jocurile americano-chineze de astăzi – cine le joacă, pe ce se concentrează, cum sunt jucate și cum sunt mediatizate – oferă indicii importante despre calea viitoare a politicii americane față de China.
Dar adevărata valoare a jocurilor de război constă în capacitatea de a implica factorii de decizie într-un scenariu care altfel ar fi de neconceput și din care ar putea învăța ceva despre ei înșiși.
