Ce ar spune Tolstoi despre Vladimir Putin

Rareori în istoria recentă s-au spus atât de multe despre un bărbat. Actualul marș către război – sau nu – la granițele Ucrainei depinde de voința unui singur individ: președintele rus Vladimir Putin.

Este o descriere a evenimentelor actuale pe care scriitorul Lev Tolstoi le-ar recunoaște instantaneu dacă ar fi în viață astăzi – și pe care le-ar respinge.

Romanul Război și Pace este de neîntrecut în descrierea a ceea ce numim acum „ceața războiului” – sau, în cuvintele lui Tolstoi , natura „ciudată, vagă și sumbră” a bătăliei,  comentează în Politico Robert Zaretsky, cercetător al istoriei Franței la Universitatea din Houston.

Dar este, de asemenea, fără egal în încercarea sa de a rezolva o întrebare fundamentală:  “Ce a produs acest eveniment extraordinar”? Răspunsul, susține Tolstoi, nu ține de “oamenii mari” ai istoriei, considerați de obicei responsabili de  conducerea războaielor și destinelor lumii.

Putin poate să-l citeze cu plăcere pe Tolstoi, dar cu siguranță nu a învățat lecțiile oferite de aristocratul răzvrătit de la Iasnaia Poliana.

Liderul de la Kremlin crede în mod clar, la fel ca admiratorii săi, că este un „om mare” convins că de el şi numai  de el depinde dacă Europa devine o scenă pentru primul război terestru din 1944.

După cum spune analistul rus Tatiana Stanovaia , „sentimentul de superioritate amestecat cu aroganță al lui Putin îi dă un sentiment de putere”. Crede că poate să schimbe cursul istoriei prin puterea de a stârni frică. Este singura carte care i-a rămas în mânecă.

În romanul său, Lev Tolstoi descrie bătălia de la Borodino,  care a avut loc în 1812 între Marea Armată a lui Napoleon Bonaparte și forțele ruse, și vede acest conflict ca opera unui singur om – împăratul francez – și a depins de el să verse sau nu sângele soldaților săi.

Dar în același timp, scriitorul a respins “forța inerentă a conducătorilor”, așa cum o atribuie în prezent lui Putin adulatorii săi.

Această abordare, susține el, este iluzorie: „Așa-zișii oameni mari sunt etichete care dau evenimentului un nume. La fel ca în cazul etichetelor, numele are cea mai mică legătură dintre toate cu evenimentul însuși”.

Pentru Napoleon, câmpul de luptă este o tablă de șah, dar nu poate vedea piesele, totul e fum contopit cu ceața.

Adevărul, insistă Tolstoi, este că evenimentele istorice sunt determinate de o multitudine de cauze precedente, prea vaste și variate pentru a fi controlate de orice persoană.

Așa-zișii oameni mari sunt „instrumente involuntare ale istoriei și îndeplinesc o muncă ascunsă de ei, dar de înțeles pentru noi”.

Dacă Putin ar citi cuvintele lui Tolstoi, ar putea găsi o descriere mai precisă a locului său probabil în istorie, când autorul îl descrie pe Napoleon inspectând măcelul de după bătălia de la Austerlitz.

Împăratul francez îl vede pe prințul Andrei Bolkonski, unul dintre personajele principale ale romanului, întins nemișcat pe pământ. “Voilà une belle mort!”, declară Napoleon.

Prințul este, deocamdată, doar rănit – dar abia îl recunoaște pe împărat în timp ce calul său trece pe lângă el. În schimb,  aude vocea lui Napoleon ca  un zumzet îndepărtat, ca o muscă zburând peste cadavre.