Carmen Harra a venit cu previziuni cutremurătoare după ce Regele Charles a fost diagnosticat cu cancer. Prezicătoarea face o profeție uluitoare, după ce Regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer, vestea fiind dată chiar de Palatul Buckingham.
Clarvăzătoarea a menţionat de mai multă vreme într-una din cărțile sale că șederea monarhului în fruntea Casei Regale a Marii Britanii va fi una tranzitorie, pentru a-i face loc fiului său, William, cel care va fi cu adevărat relevant pe această poziție.
Prinţul William ajunge la tron?
Harra spune că n-ar trebui să ne mire dacă în decursul acestui an Charles se va retrage și va fi înscăunat fiul său.
„Eu am spus că el nu domnește decât foarte puțin. Foarte puțin. El are o cumpănă de viață între 75 și 76 de ani. Ia vedeți câți ani are el acum! Are o perioadă foarte grea. O să ia fiul său conducerea. Eu am spus în prima mea carte despre asta, acum vreo 20 și ceva de ani.
Va veni William. Am scris că Regina urma să moară și am spus că persoana care o urmează nu este neapărat Charles, în ideea că Charles este atât de tranzitoriu, că are o domnie scurtă de parcă nici n-ar fi fost.
Sunt șanse ca anul ăsta să ajungă William la tron, pentru că anul ăsta e un an karmic. Anul ăsta aduce toate surprizele Pământului pentru noi, mai ales în ceea ce privește politica, cu tot ce vrei și ce nu vrei, de la America până în Rusia, în Asia.
Toată omenirea e zguduită de evenimente politice absolut neașteptate. Nimic din ce prezicem noi va fi complet pe dos. Este altfel, nu neapărat pe dos. Suntem luați prin surprindere în toate părțile lumii”, a dezvăluit Carmen Harra pentru Fanatik.
Regele Charles, prima ieșire publică
Regele Charles a fost văzut pentru prima dată în public de când Palatul Buckingham a anunțat diagnosticul său de cancer. El şi Regina Camilla au fost fotografiați plecând cu mașina de la Clarence House, reședința lor din Londra, la o zi după ce a fost comunicată informația despre starea de sănătate a regelui.
Cei doi au salutat fanii regali din mașină, îndreptându-se spre Palatul Buckingham, de unde ar fi călătorit cu elicopterul spre Sandringham House.