Cauta

Când arta se întâlnește cu moda

Sarah Burton, directorul de creație al companiei Alexander McQueen, mizează pe  Process, o nouă expoziție care s-a deschis recent la Londra.

Desfășurată în sediul brandului de pe Old Bond Street, Process este o “discuție vizuală despre natura colaborativă a creativității, despre modul în care aceasta provine dintr-o multitudine de puncte de vedere și despre modul în care artistele feminine conturează o poveste unică”.

Pentru acest proiect, care va fi expus până pe 21 iunie, Burton a invitat 12 artiste internaționale să reinterpreteze un look din precolecția sa de toamnă/iarnă 2022. Pe lângă prezentarea unei lucrări finale, fiecărei artiste i s-a cerut să își documenteze călătoria creativă, ceea ce, la rândul său, a dat titlul evenimentului.

„Am vrut să mă angajez într-un nou dialog creativ cu colecția din acest sezon și să văd cum interpretează artiștii lucrările pe care le-am creat în studio”, a exlicat Burton, citată de The National.

Artista norvegiană Ann Cathrin November Hoibo, de exemplu, a selectat toate modelele roz și roșii din colecție, deoarece, după a vrut să creeze un „mediu cald și foarte feminin” cu „atâta presiune masculină în lume”.

Între timp, pentru sculptoarea chiliană Marcela Correa, inspirația a venit dintr-o rochie-corset, galben canar.

Correa a creat două figurine amorfe în aceeași culoare îndrăzneață, construite dintr-o hârtie machetă din rășină, hârtie, decupaje de reviste și fibră de sticlă, aplicate în straturi lente și deliberate. La formele curbe ciudate, a adăugat chipuri, colajate din fragmente, care vorbesc despre „fețe absente și amintiri sparte”.

Artista și modelul american Guinevere Van Seeus și-a bazat munca pe o rochie corset fără bretele, de culoare argintie.

Artistul britanic Judas Companion, în schimb, a prezentat costume supradimensionate în albastru electric, în timp ce sculptorul chinez Bingy a optat pentru rochii din paiete metalice.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • E oficial. Ursula a dat undă verde pentru importurile din Ucraina până în 2025
  • Gabriela Firea, a doua scrisoare deschisă către Nicușor Dan: „Domnule primar, sunteți serios?”
  • Real Madrid, regina Europei
  • Reputația Americii, în pumnii lui Trump
  • Politica de condamnare. Cum va juca Biden cartea vinovăției lui Trump?
  • Burse, cluburi, suporteri. Cât de rentabile sunt acțiunile în fotbal?
  • Băncile globale trag alarma: reglementările ecologice, un nou tip de risc imobiliar
  • Întâlnire de gradul 3!
  • Summitul lui Zelenski, mult zgomot pentru nimic?
  • Exit mobile version