Cartea regretatului antropolog David Graeber, Bullshit Jobs, avea o premisă îngrijorătoare: economia modernă a generat un număr imens de locuri de muncă inutile, iar „oamenii sunt complet nefericiți pentru că știu că munca lor este o porcărie”.
Au trecut cinci ani de la publicarea cărții, dar oamenii încă mai vorbesc despre ea, mai ales în contextul nedumeririlor de astăzi cu privire la motivele pentru care unii angajați au părăsit forța de muncă de la începutul pandemiei. S-au săturat oare lucrătorii de pretenția că ceea ce făceau toată ziua chiar conta? Datele nu susțin deloc teoria „joburilor de rahat”, potrivit Financial Times.
În urmă cu câțiva ani, cercetătorii Magdalena Soffia, Alex Wood și Brendan Burchell au analizat o serie de sondaje uriașe ale UE privind condițiile de muncă pentru a vedea dacă este adevărat că un număr mare și în creștere de oameni consideră că munca lor este inutilă.
De fapt, doar aproximativ 5 % dintre lucrătorii din 2015 au răspuns „rar” sau „niciodată” la afirmația „Am sentimentul că fac o muncă utilă”. Iar această proporție a scăzut de la aproximativ 8 % în 2005.
Contrar ideii că locurile de muncă de rahat sunt cel mai des întâlnite în sectoarele bine plătite ale gulerelor albe, sondajul a constatat că cei care colectează gunoiul și cei care fac curățenie au fost mai predispuși să spună că nu fac o muncă utilă față de profesioniștii din domeniul juridic și administrativ.
Desigur, este posibil ca oamenii să se mintă pe ei înșiși, sau pe cei care fac sondajul. Este, de asemenea, posibil să considere că munca lor este „utilă” într-un sens restrâns, dar să o considere totuși lipsită de sens într-un mod mai profund, care nu este scos în evidență de această întrebare. Sau poate că teoria este pur și simplu greșită.
Dar există o diferență între ceea ce ar putea simți o persoană în legătură cu locul de muncă și ceea ce ar putea simți în legătură cu munca sa reală. Își iubește munca, dar își urăște locul de muncă.
Problema constă mai degrabă în faptul că salariile mici și lipsa de personal îi fac pe oameni să fie prea obosiți și prea încordați pentru a performa. Fenomenul nu este unic pentru locurile de muncă de la baza scării salariale.
Pe de altă parte, avocați corporatiști, lobbyiști, middle managerii și cei care „plimbă hârtii” – toți sunt inutili și știu asta. Un manager semidoct poate transforma o slujbă bună în una proastă peste noapte.
Birocrația corporatistă o poate face mai lent, prin încurcarea lucrătorilor în sarcini care îi îndepărtează de munca pe care vor să o facă, pe care le place să o facă și pentru care au fost angajați.
Unii oameni sunt plătiți generos pentru slujbe care nu le plac și pe care nu le consideră importante. Dar există mai multe motive de îngrijorare în legătură cu persoanele aflate în situația opusă.