Cauta

“Bordel uriaș”. Curvele, mutate la periferie

Atmosfera este tensionată la Amsterdam, unde locuitorii și prostituatele se opun cu înverșunare planului primarului capitalei olandeze de a muta industria sexuală din faimosul Cartier Roșu într-un „centru erotic” din suburbii.

Se revoltă împotriva perspectivei unui „bordel uriaș” îndepărtat, alăturându-se protestului lucrătorilor sexuali care vor să rămână în spatele ferestrelor luminate de neon, în apropierea canalelor din centrul istoric.

Confruntată cu această situație, primărița Femke Halsema își apără planul cu dinții – reducerea infracționalității și turismului de masă în centrul orașului –   chiar dacă, notează AFP,  asta înseamnă să fie numită „doamna Curvă”.

Locuitorii se tem că aglomerația din Cartierul Roșu, unde prostituția există încă din secolul al XVI-lea,  se va muta pe străzile lor, iar prostituatele  denunță o “vânătoare de vrăjitoare” și o bătaie de joc la adresa celei mai vechi meserii din lume.

Amsterdam, care are  peste 250 de bordeluri –  încearcă să scape de imaginea de „oraș al păcatului” și să atenueze impactul turismului de petrecere. Sunt vizate o serie de măsuri din ce în ce mai restrictive: bordelurile se vor închide mai devreme la sfârșit de săptămână, iar interdicția de a consuma alcool pe stradă va fi extinsă în curând și la canabis.

„Va exista întotdeauna rezistență, indiferent de soluția pe care o alegem”, a declarat Halsema. Prostituatele au manifestat pe străzile orașului sub sloganul „Salvați Cartierul Roșu”. Ele susțin că mutarea le-ar afecta mijloacele de trai și siguranța.

În această dispută a fost implicată chiar și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), care se opune cu vehemență faptului că două dintre locațiile propuse se află în apropierea noului său sediu din sudul Amsterdamului.

 

Ultimele stiri

  • Ursula cu Piper(ea) 
  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Angajații de la casele de pensii au început protestele. „Sporul de condiții vătămătoare nu reprezintă un privilegiu”
  • Exit mobile version