AcasăDIVERSEBiroul cu bomboane, arma secretă a Congresului SUA

Biroul cu bomboane, arma secretă a Congresului SUA

Este un simplu birou de mahon, asemănător cu celelalte folosite de cei 99 de aleși, dar deține o „putere secretă”, capabilă să unească democrații și republicanii în timpul dezbaterilor maraton într-un Congres profund divizat: dulciurile, mai precis bomboanele cu ciocolată.

Misiunea este crucială: senatorul trebuie să se asigure că sertarul „candy desk” este  întotdeauna plin. Mai ales în timpul săptămânilor de negocieri intense, precum cele cu privire la planurile colosale de investiții ale lui Joe Biden, datoria SUA și bugetul.

“Vă asigur că biroul cu bomboane este întoteauna plin”, a declarat pentru AFP senatorul de Pennsylvania Pat Toomey. Uneori blocați toată noaptea în Senat în așteptarea unui vot decisiv, parlamentarii, dintre care aproape treizeci au peste 70 de ani, se alimentează cu  energie din aceste dulciuri.

În timpul primului proces de destituire a lui Donald Trump, în 2020, echipa republicanului Toomey a transportat cutii întregi de bomboane și prăjituri prin holurile Senatului, astfel încât biroul său a rămas aprovizionat în timpul orelor lungi de audieri.

Din 2015, el se ocupă de acest depozit, puțin cunoscut publicului larg, din care există puține imagini din cauza regulilor stricte care interzic fotografiile din hemiciclu. Pe partea democraților, dulciurile sunt distribuite de senatorul Cory Brooker.

Pentru Toomey, este „logic ca senatorul din Pennsylvania să ocupe biroul de bomboane, deoarece suntem primii cofetari din America și din lume”.

În special cu marca Hershey, Pennsylvania găzduiește aproximativ 200 de cofetari care angajează aproximativ 10.000 de persoane.

O regulă interzice senatorilor să accepte cadouri, dar există excepții, cum ar fi produsele ieftine provenite din statele lor și destinate distribuției.

Această tradiție a început în 1968, când un republican din California, actorul și dansatorul George Murphy, a fost instalat în acest birou. Cunoscut pentru lăcomie, el și-a invitat apoi colegii să-și împărtășească rezervele de dulciuri, ascunse în sertar.

De atunci, obiceiul dulciurilor a continuat cu ceilalți republicani care stau la acest birou, precum John McCain, dar și Rick Santorum, care a fost instalat acolo în timpul procesului de punere sub acuzare a lui Bill Clinton în afacerea Monica Lewinsky.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
261 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger