Cauta

Benzina cu plumb, eliminată oficial la nivel global

Benzină cu plumb nu mai este utilizată în nicio ţară a lumii, a anunţat luni Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Este o „etapă majoră” ce va permite salvarea în fiecare an a peste 1,2 milioane de vieţi şi va economisi peste 2.400 miliarde de dolari, a transmis AFP.

La aproape un secol de la lansarea primelor avertismente cu privire la efectele toxice ale benzinei cu plumb, Algeria, ultima ţară din lume care utiliza acest tip de carburant, a epuizat luna trecută ultimele stocuri.

„Interzicerea benzinei cu plumb constituie o etapă majoră pentru sănătatea la nivel mondial şi pentru mediul nostru”, a declarat Inger Andersen, directorul executiv al PNUD, organizaţie cu sediul în capitala Kenyei, Nairobi.

ONU asigură că eradicarea plumbului în combustibili va permite evitarea a  1,2 milioane de decese premature în fiecare an. PNUM propune chiar o estimare a câștigului economic realizat, care ar fi de 2.450 miliarde de dolari pe an (PIB-ul Franței!)

Cu doar 20 de ani în urmă, peste o sută de ţări din întreaga lume utilizau încă benzina fără plumb, în pofida a numeroase studii ştiinţifice care demonstrau legătura între acest carburant şi morţile premature, efectele nefaste asupra sănătăţii şi poluarea aerului şi solului.

Prima alarmă a fost trasă în 1924, când zeci de muncitori au fost internaţi în spital şi cinci au fost declaraţi morţi după ce au suferit de convulsii la o rafinărie care produce benzină cu plumb în New Jersey. Cu toate acestea, până în anii 1970, aproape toată benzina vândută la nivel mondial conţinea plumb.

În 2002, când PNUD a lansat campania sa vizând interzicerea benzinei cu plumb, mai multe mari puteri economice, precum SUA, China şi India, încetaseră deja să mai utilizeze acest carburant.

În 2016, după ce Coreea de Nord, Birmania şi Afganistan au încetat să mai vândă benzină cu plumb, doar în câteva state au continuat să mai funcţioneze benzinării care furnizau acest carburant. În cele din urmă, Algeria a urmat Irakul şi Yemenul, ultimele ţări care au eradicat benzina fără plumb.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version