AcasăDIVERSEBentley o dă pe ecologie: Bentayga Odyssean Edition

Bentley o dă pe ecologie: Bentayga Odyssean Edition

Bentley lansează o ediție specială a modelului Bentayga, denumită Odyssean. Ocazie pentru marca britanică de a sublinia latura „durabilă” a vehiculului. Bineînțeles, totul este relativ.

Este prima data când se asociază “durabil” și Bentley,  fiecare își va face propria părere despre sustenabilitatea  mașinii, dar acesta este termenul ales de producătorul din Crewe pentru a descrie impunătorul său SUV, printre cele mai scumpe din lume, care se află pe piață de șase ani.

Dar cât de „verde” și ecologic poate fi un automobil de lux lung de 5 metri și greu de 2,5 tone? Pentru a-și conferi o imagine mai virtuoasă, Bentayga Odyssean Edition adoptă sistemul de propulsie hibridă plug-in deja existent în catalog. Motorul pe benzină 3.0 V6 de la Audi este combinat cu un bloc electric și o baterie de 18 kWh pentru un total de 462 CP și 700 Nm. Este același care se găsește sub capota lui Volkswagen Touareg R și a unor hibrizi plug-in Porsche.

Dar o astfel de motorizare nu ar fi suficientă pentru a justifica eticheta de „durabil”. Găselnița este reducerea cantității de …lac(!) – folosit pentru a acoperi și proteja consola centrală a bordului – cu 90% față de celelalte modele. Bentley spune că lacul este aplicat în doar trei straturi ultra-subțiri, cu o grosime totală de doar 0,1 mm.

Din nefericire, aceasta este cam singura caracteristică „sustenabilă” a acestui Odyssean Edition, care combină în continuare pielea (în trei tonuri, o premieră pentru un Bentayga) și materialele fine într-un vehicul cu o producție limitată la 70 de unități pentru 2023.

author avatar
National