Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care face parte din Grupul Băncii Mondiale, a condiționat împrumutul acordat României, în valoarea de aproape 600 milioane de euro, de mai multe măsuri pe care țara noastră a fost obligată să le ia. Una dintre cele mai importante a fost introducerea taxei de poluare în viitoarea rovinietă, lege care a și fost rapid aprobată de Guvern și adoptată de Parlament. Pentru atenuarea efectului, aplicarea legii, care va duce la înjumătățirea vehiculelor de pe șosele, a fost programată pentru 2026.
La data de 1 august 2024, Guvernul a semnat Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), aferent împrumutului pentru politici de dezvoltare privind managementul fiscal și creșterea verde, în valoare de 599,1 milioane euro. Potrivit Executivului, împrumuturile pentru politici de dezvoltare ar reprezenta atât o sursă avantajoasă de finanțare a deficitului bugetului de stat și/sau de refinanțare a datoriei publice guvernamentale, cât și un instrument care sprijină implementarea unor măsuri de reformă menite să asigure sustenabilitate fiscal-bugetară. Contractarea acestor împrumuturi este însă condiționată de adoptarea unor acțiuni de reformă, care se convin cu finanțatorul și care trebuie îndeplinite anterior demarării negocierii și de menținerea unui cadru de politici macro-economice corespunzător, recunoaște Guvernul.
”Împrumutul va fi utilizat pentru finanțarea deficitului bugetului de stat și refinanțarea datoriei publice guvernamentale. Impactul asupra cheltuielilor bugetului de stat este generat de plata serviciului datoriei publice asociat împrumutului, respectiv plata dobânzilor și a comisioanelor aferente. Cu toate acestea, din punct de vedere al termenilor şi condiţiilor financiare, împrumutul acordat de BIRD este competitiv şi mai flexibil decât celelalte instrumente alternative de finanţare existente pe piaţa de capital, contribuind la limitarea costurilor aferente datoriei publice. Acesta reprezintă astfel o sursă de finanţare a deficitului bugetului de stat şi de refinanţare a datoriei publice guvernamentale avantajoasă în comparaţie cu alte instrumente de finanțare de pe piață, fiind acordat pe o perioadă de 15 ani de la data contractării și la o dobândă bazată pe o rata EURIBOR la 6 luni plus marja variabilă a băncii, a cărei cotație indicativă actuală este de cca. 1,16%”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege care ratifică acordul de împrumut.
Condiții dure
Potrivit Acordului, condiția Suplimentară de intrare în vigoare este gradul de satisfacție a Băncii față de progresul obținut de împrumutat în realizarea Programului și de cadrul adecvat de politici macroeconomice al împrumutatului.
”Pentru a spori colectarea veniturilor, împrumutatul a redus numărul de produse și servicii cărora li se aplică cote reduse de TVA de cinci (5) la sută și nouă (9) la sută, a introdus plata contribuțiilor la asigurări sociale de sănătate pentru sectoarele economice care anterior erau exceptate (spre exemplu construcții, agricultură, alimentație) și plata impozitului pe venitul persoanelor fizice din sectorul IT, și a majorat accizele la tutun și băuturi alcoolice, astfel cum este evidențiat prin adoptarea Legii nr. 296/2023. Pentru a permite și a stimula dezvoltarea parcurilor eoliene offshore pentru producerea de energie electrică regenerabilă în zona economică exclusivă românească a Mării Negre, împrumutatul a adoptat cadrul legal relevant, prin Legea nr. 121/2024, pentru a îmbunătăți bancabilitatea noilor proiecte de energie regenerabilă, împrumutatul a elaborat legislația secundară care reglementează guvernanța și funcționarea contractelor de diferențe pentru tehnologii cu emisii reduse de carbon pentru producerea energiei electrice, prin HG nr. 318/2024, și pentru a stimula transportul verde și creșterea veniturilor colectate, împrumutatul a adoptat măsuri de majorare a accizelor la combustibilii fosili, prin OUG 115/2023.
Au bifat tot
Una dintre cele mai păguboase condiții puse de BIRD, care îi va afecta pe toți românii, a fost introducerea taxei de poluare pentru vehicule, prin diferențierea sumelor la plata rovinietei, pe principiul poluatorul plătește. Legea nr. 226 a fost adoptată în iulie 2023, însă aplicarea ei va începe de la 1 ianuarie 2026.
Prin această lege au fost introduse tarif de utilizare a infrastructurii, perceput în vederea recuperării costurilor infrastructurii, tarif de trecere – o anumită sumă plătită cu privire la un vehicul în funcție de distanța parcursă pe o anumită infrastructură și de tipul vehiculului și în conformitate cu clasa de emisii poluante, tarif de utilizare – o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, o anumită infrastructură rutieră, tarif bazat pe costurile externe – tarif perceput în vederea recuperării costurilor legate de poluarea atmosferică generată de trafic, precum și tarif unitar – tariful de trecere pe unitatea de kilometru stabilit pe categorii de drum în funcție de parametrii de clasificare ai vehiculului, în conformitate cu informațiile înscrise în certificatul de înmatriculare al acestuia, respectiv: masa totală maximă autorizată și încadrarea în clasa de emisii poluante. ”Începând cu data de 1 ianuarie 2026, rovinieta se aplică în funcție de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante și durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. Durata de utilizare cuprinde durata de parcurs, precum și durata de staționare”, se arată în Legea 226/2023.
O sa mearga rumunii pe drumurile judetene la greu, acolo n-ai nevoie de robineta.
minciuni romanesti – voi furati si dati vina pe straini
O aberatie totala in care statul se bucura sa poluezi cat mai mult ca sa-i dai bani mai multi lui Iohanis si Ciolacu sa poata cheltui mai mult pe ticalosiile financiare actuale.Normal o sa arunce niste frimituri pe programe gen rabla care nu au niciun impact dar asta nu conteaza.
Banii aia vin oricum cu dobanda, nu ni-i da gratis banca mondiala, asa ca de ce acceptam si acea conditie suplimentara mizerabila?
Pentru că ăștia sunt guvernanții noștrii. Capre pt altii. Ne indatorează și ne duc in groapa să le fie lor bine. Oare cat vor mai accepta mizeriile astea acest popor ? Nu va este rușine și nici frica că acest popor se va trezi ?
Acest popor nu se va mai trezi niciodată ,doarme de ani buni ,suntem o țară de mămăligari care nu știm să ieșim în stradă să ne cerem drepturile,uitativa de câți ani sunt la putere aceleași partide care linge pantofii străinilor.
Corect. E a doua dobânda?
BIRD si atele nu sunt banci de fapt, sunt camatari la nivel statal care impun interesele marilor corporatii in tari slabe de inger precum Romania, am ajuns sa ne imprumutam la ei pentru ca nu mai avem la ce state sa ne imprumutam. Ungaria s-a dus la China, a luat 2 mil de $ si sunt sigur ca au caietul deschis inca. Lumea uita, dar in 2009-2010 a venit descultul ala cu pantofii rupti de la Banca Mondiala (numai mondiala nu e), ala de iti era mila si vroiai sa ii dai niste pantofi purtati de pe la ghena, si a impus tot cea putut fi mai injust si mai nedrept pentru Romania. Atunci TVAul a sarit la 24%, mamele au primit 600 de lei indemnizatie de crestere copil, desi contribuisera cu varf si indesat pentru asta si multe alte. Totul in frunte cu piratul de Basescu si aghiotantul lui, Boc. Asta e doar inceputul. Partidul stat care ne conduce in acest moment, PNLSD, pe langa mizeriile pe care ni le-a bagat pe gat de la UE si ni le vor baga continuu pe gat, pe cealalta parte nu pot sa isi mentina aparatul mafiot in priza, nu mai au cum sa mai traga bani nici daca vor, toti Bolosii nu sunt in stare sa mai stoarca ceva, si atunci salvarea vine de la camatari. Romania nu mai are state prietene, Romania nu mai are vecini pe care se conteze. Nu a stiut sa ii aibe de fapt. Pregati-va pentru TVA 24% si 16% impozitare. Treaba cu masinile e apa de ploaie, sa vedeti cat o sa coste o paine in 2025.
Votați in continuare comasatii.Ii meritati.
N-au obisit astia din guvern sa stea capra ori de cate ori li se cere ???
Scurt și la obiect .
Inainte să semneze asemenea magarii au intrebat pe cineva dintre noi ăștia care vom plati dacă suntem de acord, cîte o să m-ai înghițim de la trădătorii ăștia nenorociți?
pai daca ii votezi tot pe ei nu inteleg la ce altceva te astepti
„””Împrumutul va fi utilizat pentru finanțarea deficitului bugetului de stat și refinanțarea datoriei publice guvernamentale. Impactul asupra cheltuielilor bugetului de stat este generat de plata serviciului datoriei publice asociat împrumutului, respectiv plata dobânzilor și a comisioanelor aferente. Cu toate acestea, din punct de vedere al termenilor şi condiţiilor financiare, împrumutul acordat de BIRD este competitiv şi mai flexibil decât celelalte instrumente alternative de finanţare existente pe piaţa de capital, contribuind la limitarea costurilor aferente datoriei publice. ”
DACA aveam grija la cheltuieli nici nu aveam nevoie de imprumut
Cum dracu sa traim numai cu imprumuturi?Chiar nu vreti sa incetati cu imprumuturile astea?Ati inglodat tara in datorii!Vor plati generatiile viitoare aceste imprumuturi!…
Mai bine pune taxa pe rablele SH care intra in țara. Daca este sub Eu6 taxa mare.
19.000.000 cati suntem in aceasta tara nu putem da in cap la cativa parlamentari ? Romanul e cea mai proasta natie din lume.
Ati votat de 34 de ani FSN, sa traiti cum ati votat!
Daca vine un om cu educatie nu il votati, preferati numai palavragii care nu au muncit o zi in viata lor.
Astept cu nerabdare sa intre Ro in faliment precum Grecia. Si sa iasa si lumea in strada ci tigai si capace ca in Argentina cand vor avea burta goala.
TAXA PE AERUL EXPIRAT ȘI INSPIRAT CAND
Taxa pe aerul inspirat
No problem,anul viitor plec definitiv,va las cu hotzii sa-i ingrasati corespunzator😆😆